22 decembrie. O zi mare pentru Romania. O zi in care memoria celor care au murit (si nu doar in 1989) pentru ca Romania sa iasa din zodia nefasta a comunismului ne obliga sa ne intrebam unde am ajuns. Cat de mult ne-am indepartat de trecut si cat de aproape suntem de societatea pe care ne-o dorim? Putem raspunde la aceasta intrebare privind chiar spre Guvernul care primeste investitura astazi, de Ziua Nationala a Reflectiei.
Noii ministri, cinstiti sau hoti, bine intentionati sau pusi pe capatuiala, isi incep mandatul sub povara celui mai mare pacat al politicii post-Ceausescu: iresponsabilitatea. De 19 ani incoace, fiecare nou Guvern porneste la drum incercand sa repare catastrofele lasate in urma de predecesori. Adevarata mostenire de care nu am scapat in toti acesti ani este mentalitatea "dupa mine, potopul".
La audierile din comisiile parlamentare, noii ministri au recunoscut ceea ce jurnalistii scriu si spun de cateva luni incoace: promisiunile facute angajatilor din sistemul public, pensionarilor si asistatilor social au fost niste minciuni grosolane. Ecaterina Andronescu, ministrul Educatiei, a recunoscut in limbaj diplomatic ca majorarile salariale de 50% date profesorilor sunt exagerate si ca va propune sa fie reduse. Colegul ei de partid, Marian Sarbu, ministrul Muncii, este mai transant: nu sunt bani nici pentru majorarea pensiilor, nici pentru cresterea pensiei sociale minime, nici pentru aplicarea noii legi a indemnizatiei de crestere a copilului.
Dar cine a facut toate aceste promisiuni imposibil de tinut? Chiar ei. Direct, votand in Parlament majorarea salariilor profesorilor (la fel ca toti ceilalti deputati si senatori), si indirect, ca membri ai partidului care a marsaluit in campanie cu aceste fantasme: PSD. Nu singur, evident. Alaturi de toate celelalte partide (PNL – varf de lance) care au atins in acest an