În urmă cu câteva săptămâni, „cazul Feri Predescu" a debutat în presă. Aş prefera să-l numesc „incident", însă, pe măsură ce timpul trece şi evenimentele se succed cu repeziciune, am tot mai mult convingerea că soluţia nu a fost una arbitrară, ci dictată de necesităţi machiavelice, pe sistemul „scopul scuză mijloacele". Dar care să fi fost scopul?

De la bun început, cei care au abordat subiectul au atras atenţia asupra creării unui precedent foarte periculos, prin condamnarea unui jurnalist pentru delict de opinie. În ceea ce mă priveşte, eu am fost de părere că, prin decizia Curţii de Apel Constanţa, s-au pus bazele limbajului trunchiat intitulat „Nouvorba" ("Newspeak"), descris în toată „splendoarea" sa autoritară şi represivă în romanul „O mie nouă sute optzeci şi patru", de George Orwell. Sinceră să fiu, preţ de câteva momente, am avut nesiguranţa afirmaţiilor mele şi m-am temut că aş putea exagera. În scurt timp, temerile mi-au fost spulberate, iar adevărul spuselor mele m-a lovit din plin. De curând, am avut reconfirmarea acestei realităţi. În urmă cu câteva zile, am publicat un articol referitor la suspiciunile pe care un anumit judecător le-a ridicat de-a lungul timpului prin deciziile sale mai degrabă controversate. Departe de a fi o vendetă personală, am exprimat în respectivul material de presă temerile părţilor implicate în noul proces pe care distinsul magistrat trebuia să-l judece. A doua zi, am primit un telefon de la un coleg de breaslă al persoanei în discuţie, prin care mi s-a reproşat redactarea respectivului articol. Aceasta nu ar fi fost o problemă în sine. Este absolut firesc să mi se reproşeze diverse aspecte ale relatărilor mele. Totuşi, acoperind reproşurile făcute la telefon sub umbrela unei „atenţionări", schimbate apoi cu cea a unui „semnal de alarmă" („atenţionare" suna, poate, prea dur), mi s-a spus „poate nu vrei să ajungi ş