Cele mai importante realizări din acest an au marcat judeţul Constanţa printr-o serie de recorduri din mai multe domenii.
Prima Adunare Generală a Euroregiunii Marea Neagră a fost cel mai important eveniment petrecut la Constanţa anul acesta. Una dintre cele mai mari realizări în planul cooperării instituţionale transfrontaliere o constituie stabilirea sediului Secretariatului executiv al Euroregiunii Marea Neagră (ERMN) la Constanţa, odată cu înfiinţarea structurii asociative de cooperare economico-socială transfrontalieră a cărei primă reuniune a avut loc pe 24 noiembrie. Legat de acest eveniment preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa şi al ERMN, Nicuşor Constantinescu, citat de agerpres.ro afirmă că reuniunea de la Mamaia a stabilit liniile directoare ale activităţii forului de cooperare regională şi a creionat planul general de lucru, necesar pentru o funcţionare adecvată.
"Au fost stabilite şi comisiile de lucru ale acestei asociaţii în domeniul culturii, educaţiei, tineretului, sportului, practicilor de bună guvernare, societăţii civile, turismului, comerţului, pescuitului, transportului şi infrastructurii, dezvoltării economice, mediului şi cercetării ştiinţifice. Odată creată, organizaţia trebuie să înceapă să funcţioneze şi să-şi stabilească acţiunile pentru a atinge ţelurile care au determinat înfiinţarea ei. Cooperarea interregională în zona Mării Negre trebuie să-şi găsească acum sensuri concrete pentru un impact mai eficient asupra dezvoltării locale, un cadru fructuos pentru schimbul de cunoştinţe, dezvoltarea schimbului intercultural şi al coeziunii sociale, promovarea turismului şi, de asemenea, schimburi de bune practici", spunea Nicuşor Constantinescu. Obiectivul principal al ERMN este de a facilita, sub auspiciile Consiliului Europei, iniţiativele multilaterale şi descentralizarea pentru a valorifica cât mai bine instrumente