Toţi ofiţerii şi subofiţerii Serviciului de Investigaţii Criminale, dar şi mascaţii Poliţiei fac de pază, în weekend, la Arena Mall. Sursa: Olimpia Filip
Mai bine de 50 de ofiţeri şi subofiţeri ai Serviciului de Investigaţii Criminale Bacău, alături de mascaţii Detaşamentului Poliţiei pentru Intervenţii Rapide (DPIR) sunt obligaţi, încă din primăvară, ca, din fiecare noapte de joi până luni dimineaţa, să păzească Arena Mall. Judiciariştii susţin că este ilegal ca o firmă privată să beneficieze gratuit de serviciul de pază al unei instituţii de stat.
„Eu decad în faţa unui infractor“
Lucrătorii poliţiei au acceptat să vorbească doar sub protecţia anonimatului. „S-a făcut un plan de acţiune. Noapte de noapte. Mă obliga să port şi mascaţii după mine. E ordin de serviciu. Numai de la judiciar au luat, de la crema poliţiei. La noi nu se prevede în fişa postului să facem pază şi ordine“, spune unul dintre ofiţeri.
„Au zis că e prevenţie. E cu şustă treaba! Ca să pară legal. Eu decad în faţa unui infractor care mă vede la investigaţii, apoi noaptea mă vede că păzesc mallul şi că stau ca maimuţoiul. Crede că sunt pus disciplinar.
Noi oferim paza unei afaceri? Nu mi se pare normal. Nici nu primim bani suplimentari pentru asta“, a declarat un alt ofiţer. „Noi trebuie să soluţionăm cazurile de omor, de infracţiuni grave de mare violenţă. Nu să păzim firmele private. Sunt încălcate drepturile noastre! E josnic“, acuză ofiţerul.
Lui Ovidiu Budeanu, proprietarul mallului, îi place să îi vadă pe ofiţeri patrulând. „Este perfect legal. Poliţia păzeşte oamenii, nu acţiunile firmei. E ceva benefic. Încă e puţin ceea ce fac cei de la poliţie. În ţările civilizate fac mult mai mult!“, a afirmat Budeanu.
Motivaţii cusute cu aţă albă
„E acţiune de prevenire. Au fost două evenimente nep