Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Masă de Crăciun

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 23 decembrie 2008 ·

A venit moşul şi la ei. Nu cu pungile pline de cadouri, ci cu o masă caldă, de post. Peste 100 de pensionari din cartierul Astra cu o situaţie materială dificilă au fost invitaţi să ia prânzul ieri la restaurantul City Food, din Orizont 3000. Bunicii au mâncat, au socializat cu ceilalţi, au ascultat şi colinde şi au mai uitat pentru câteva clipe de traiul lor greu. Însă nu au uitat să mulţumească organizatorilor pentru faptul că se mai gândeşte cineva la ei. „Este un lucru foarte mare ca un şef de restaurant să se implice în acest lucru, cu atât mai mult cu cât acum lucrurile nu merg foarte bine, iar nouă o să ne fie şi mai rău de acum înainte. Îi mulţumim că ne-a făcut o bucurie, acum, înainte de sărbători”, a declarat Elena, o bunicuţă simpatică.

O parte din aceştia au aflat de masa festivă direct de la preotul Bisericii de la Micşunica – Eugen Comşulea. „Părintele Eugen Comşulea ne-a anunţat duminică, după terminarea slujbei, de această masă şi îi mulţumesc foarte mult. Este o mâncare foarte bună”, a declarat o pensionară. Iniţiativa îi aparţine directorului SC Amrita SRL, Liviu Lupu, care organizează astfel de mese pentru bunicii nevoiaşi de aproximativ şase ani. A venit moşul şi la ei. Nu cu pungile pline de cadouri, ci cu o masă caldă, de post. Peste 100 de pensionari din cartierul Astra cu o situaţie materială dificilă au fost invitaţi să ia prânzul ieri la restaurantul City Food, din Orizont 3000. Bunicii au mâncat, au socializat cu ceilalţi, au ascultat şi colinde şi au mai uitat pentru câteva clipe de traiul lor greu. Însă nu au uitat să mulţumească organizatorilor pentru faptul că se mai gândeşte cineva la ei. „Este un lucru foarte mare ca un şef de restaurant să se implice în acest lucru, cu atât mai mult cu cât acum lucrurile nu merg foarte bine, iar nouă o să ne fie şi mai rău de acum înainte. Îi mulţumim că ne-a făcut o bucurie, acum, înainte de

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România, în optimile Euro-2024 de pe primul loc - Selecţionerul Slovaciei: România este o echipă puternică, îmi place cum joacă

News.ro acum o ora
Selecţionerul Slovaciei, Francesco Calzona, a declarat, miercuri seară, că România este o echipă puternică, subliniind că îi place stilul de joc abordat de tricolori. "Am vrut să câştigăm grupa şi ne-am descurcat bine în cea mai mare parte a meciulu

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 25 minute
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum o ora
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum o ora
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

Zelenski, mesaj pentru naţionala Ucrainei eliminată de la Euro-2024: Aţi luptat pentru ţara noastră / Banner uriaş afişat de fani la meciul cu Belgia pentru un soldat ucis în lupte la doar 21 de ani - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis felicitări echipei naţionale de fotbal pentru parcursul la Euro-2024, Deşi a acumulat patru puncte, naţionala Ucrainei, care a făcut parte din grupe E alături de România, Belgia şi Ucraina, a fost

EURO 2024 Calificarea României în optimi a adus mare bucurie și la Constanța (GALERIE FOTO + VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Calificarea istorică a echipei naționale de fotbal a României în optimi la Campionatul European, de pe locul întâi în grupa E, a adus o mare bucurie și la Constanța. Fanii s-au strâns în diferite puncte în care s-au amplasat televizoare și ecrane, p

Video Traficul a fost oprit pe Calea Victoriei. Suporterii români sărbătoresc în Piaţa Universităţii

Mediafax acum 2 ore
Pe Calea Victoriei, traficul a fost restricţionat pentru deplasarea suporterilor din Piaţa George Enescu în Piaţa Universităţii. În Piaţa Universităţii s-au adunat suporterii echipei naţionale de fotbal a României pentru a sărbători calificarea în o

Marius Tucă Show începe joi, 27 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 52 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 3 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
Iasi
acum

22°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

21°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°