Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sanda Ţăranu: Un Crăciun cu familia alături

Publicat in Jurnalul, miercuri 24 decembrie 2008 ·

Sanda Ţăranu, un nume care se confundă cu istoria televiziunii române. O femeie care a lăsat urme de netăgăduit în sufletele românilor datorită eleganţei, a profesionalismului şi atitudinii cu totul speciale.

Sanda Ţăranu a încălzit sufletele românilor ani întregi cu prezenţa sa pe micul ecran

Fotografie din arhiva personală

Să învăţăm să dăruim, să învăţăm să primim. Cine ne poate învăţa această lecţie mai bine decât Sanda Ţăranu, cea care ani la rând ne-a dăruit zâmbetul său minunat.

"De primii ani ai copilăriei aproape că nu-mi aduc aminte. Tata era pe front, iar greul gospodăriei, ca şi creşterea noastră au rămas pe umerii mamei. Când au început bombardamentele în Bucureşti, pe mine şi pe sora mea ne-au trimis la Râşnov împreuna cu bunica, mama neputând să ne însoţească. Avea serviciu şi o muncă de mare răspundere. După război, alţi ani grei, seceta din 1946, schimbarea regimului politic, griji, nevoi şi sărăcie. În consecinţă, să nu vă aşteptaţi să spun că am primit vreodată daruri scumpe de care să-mi aduc aminte în mod special. Asta nu înseamnă că n-am întâmpinat şi sărbătorit Crăciunul aşa cum se cuvine, creştineşte, dar foarte modest. Cadourile erau de regulă obiecte de îmbrăcăminte de care aveam mare nevoie. Într-un an, ca să aibă cele cuvenite de Crăciun, părinţii mei au crescut un porc şi după ce mama a preparat toate bunătăţile ne-au călcat hoţii. Au sărit gardul şi au intrat pe geamul de la pivniţă lăsat deschis pentru aerisire. Ne-au luat tot! Nu cred că am mai simţit de-atunci o supărare mai mare. Ne stricaseră Sărbătorile şi aveam şi musafiri. De Crăciun, ca şi de Paşti la noi se strângea toată familia, vreo 20 de persoane. Ei bine, de asta îmi aduc cu plăcere aminte, de atmosfera veselă care era în casă oricât de greu ne-ar fi fost. Sunt convinsă că numai iubirea i-a făcut pe părinţii mei să treacă pes

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 4 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 7 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum 3 ore
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

EVALUARE NAŢIONALĂ 2024 - 7.069 de absolvenţi ai clasei a Vlll-a înscrişi la examen nu s-au prezentat la prima probă, cea de Limba şi literatura română / Un elev a fost eliminat pentru tentativă de fraudă

News.ro acum 10 ore
Peste 7.000 de absolvenţi ai clasei a Vlll-a înscrişi la examenul de evaluare naţională nu s-au prezentat marţi la prima probă, cea de Limba şi literatura română, rata de participare fiind de 95,6%. Un elev a fost eliminat din examen pentru tentativ

Restricţii de trafic în Capitală pentru ceremonia dedicată Zilei Drapelului Naţional

Mediafax acum 9 ore
Astfel, se va restricţiona traficul rutier după cum urmează: - în intervalul orar 06:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Calea Victoriei şi Str. Ion Brezoianu; - în intervalul orar 08:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Str. Oteteleş

UPDATE-Uniunea Europeană lansează oficial negocieri de aderare cu Ucraina

News.ro acum 8 ore
Uniunea Europeană (UE) a lansat în mod oficial marţi, la Luxemburg, negocieri de aderare cu Ucraina, o etapă catalogată drept ”istorică”, atât la Bruxelles, cât şi la Kiev, relatează AFP. (Vom reveni) ”O Ucraină puternică nu este posibilă fără UE, i

România a ridicat nivelul de alertă pentru călătoriile în Kenya. MAE: Evitați zonele cu demonstrații

Ziare.com acum 8 ore
România a ridicat, marţi, 25 iunie, nivelul de alertă pentru Kenya la 8/9 şi cere cetăţenilor români să evite orice călătorie în zonă. Celor care se află deja acolo le recomandă să îşi notifice de urgenţă prezenţa la Ambasada României la Nairobi. ”P

Gigi Becali, sfat pentru Edi Iordănescu înainte de România - Slovacia: „Nu le convine nici lor”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Gigi Becali (66 de ani), patronul de la FCSB, a oferit un punct de vedere cu privire la modul în care România ar trebui să abordeze meciul cu Slovacia, ultimul al Grupei E de la Campionatul European din Germania. - Costel Pantilimon, fostul portar a

Euro 2024: Tricolorii s-au antrenat la Frankfurt înaintea meciului de miercuri cu Slovacia

News.ro acum 5 ore
Naţionala României a avut marţi seara programat antrenamentul oficial înaintea ultimului meci din grupă, cel cu Slovacia, care îi poate duce pe tricolori în optimile de finală ale EURO 2024. Pentru a proteja gazonul de pe Frankfurt Arena, UEFA a mut

Shifty Shellshock, liderul Crazy Town şi solistul piesei "Butterfly", a murit la 49 de ani

News.ro acum 12 ore
Shifty Shellshock, liderul trupei rap rock Crazy Town, care a cântat melodia de succes "Butterfly", a murit. El avea 49 de ani. Potrivit site-ului Los Angeles County Medical Examiner's, Shellshock - al cărui nume la naştere era Seth Binzer - a murit

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

18°
mie.

18°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

19°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/29°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/28°
sâm.

19°/31°