Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mario, inca o victima a sistemului sanitar

Publicat in Ziua Constanta, joi 25 decembrie 2008 ·

O familie din Slobozia s-a înscris, fără voie, pe lista românilor distruşi de sistemul sanitar autohton. 

Mario avea numai 3 luni. Din cauza neglijenţei medicilor a murit în braţele părinţilor săi, disperaţi că nu au cum să-şi salveze puiul. Inima băieţelului a încetat să mai bată din cauza unei complicaţii la plămâni. Site-ul www.urbaniulian.ro ne prezintă nenorocirea prin care trece familia din Slobozia din cauza faptului că medicii au tratat superficial boala lui Mario. Micuţul suferea de o formă rară de pneumonie, greu de depistat. Medicii nu şi-au dat seama, se pare, şi l-au externat după o săptămână. Părinţii au depus plângere la poliţie şi vor să meargă şi la Colegiul Medicilor. Printre lacrimi, cei care i-au dat viaţă lui Mario arată cu degetul spre medici. Cred că dacă ar fi pus diagnosticul corect, băiatul lor ar fi trăit.

www.urbaniulian.ro notează că Mario a răcit acum două săptămâni. Mama a fost cu el la medicul de familie, care i-a recomandat un tratament uşor. Câteva zile mai târziu însă, starea lui s-a agravat şi copilul a fost trimis la spital. După o săptămână, bebeluşul a fost externat. Câteva ore mai târziu, a făcut o nouă criză. După autopsie, medicii legişti au dat verdictul. Bebeluşul a murit subit, din pricina unor complicaţii. Părinţii au depus plângere penală la poliţie împotriva medicilor pentru neglijenţă, iar marţi şi-au înmormântat băieţelul. O familie din Slobozia s-a înscris, fără voie, pe lista românilor distruşi de sistemul sanitar autohton. 

Mario avea numai 3 luni. Din cauza neglijenţei medicilor a murit în braţele părinţilor săi, disperaţi că nu au cum să-şi salveze puiul. Inima băieţelului a încetat să mai bată din cauza unei complicaţii la plămâni. Site-ul www.urbaniulian.ro ne prezintă nenorocirea prin care trece familia din Slobozia din cauza faptului că medicii au tratat superficial boala lui Mario. Micuţul

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozie la o benzinărie din Daghestan: Cel puțin 10 morți și 11 răniți

HotNews acum 15 minute
Cel puțin 10 persoane au murit, iar alte 11 au fost rănite după o explozie de la o benzinărie din republica rusă Daghestan, a anunțat Ministerul rus pentru Situații de Urgență, relatează AFP. Ministerul a spus pe Telegram că printre cei uciși se num

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 7 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

UPDATE - Iohannis: Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia BEC / Decizia BEC

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis transmite, vineri, că aşa cum a declarat în mai multe rânduri, îşi va încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu va demisiona din funcţie. Şeful statului mai spune că nu va candida la alegerile parlamentar

Teodosie, noi declarații controversate: Cei care fac cununie sâmbăta rămân mereu sub un blestem

Libertatea acum 2 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a declarat vineri, 27 septembrie, la Radio Dobrogea, că sâmbăta nu ar trebui făcute nunți religioase şi că acest lucru este o mare greşeală.

Zelenski spune că a avut o întâlnire "foarte productivă" cu Trump și se declară "recunoscător"

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a declarat vineri "recunoscător" pentru întrevederea "foarte productivă" pe care a avut-o cu Donald Trump la New York, relatează AFP. "I-am prezentat planul nostru de victorie şi am examinat în detaliu s

VIDEO O femeie din Galați, cercetată după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare fiind îmbrăcată în polițistă

HotNews acum 51 minute
O femeie de 41 de ani din Galați este cercetată pentru uzurparea calităţii oficiale, după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare folosind o uniformă a Poliţiei, videoclipul fiind distribuit online, relatează News.ro. O femeie, îmbrăcată în u

FOTO Incendiu pe zece hectare într-o pădure de pin din judeţul Alba

HotNews acum o ora
Pompierii intervin, vineri seară, pentru a stinge un incendiu care a cuprins o pădure de pin din judeţul Alba. Focul s-a extins pe zece hectare. Secţia de pompieri Sebeş intervine, vineri seară, pentru stingerea unui incendiu în comuna Vinţul de Jos

Nectarine din Turcia cu un nivel de pesticide de 13 ori peste nivelul admis. Fructele, comercializate în magazinele Penny

Ziare.com acum 8 ore
Comisarii Autorității Naționale pentru protecția Consumatorilor au anunțat vineri, 27 septembrie, că au găsit nectarine importante din Turcia cu un nivel ridicat de pesticide. Fructele, comercializate în lanțul Penny, aveau 0,128 de miligrame de imi

O femeie din Africa de Sud a împlinit vineri vârsta de 118 ani / Margaret Maritz s-a născut pe 27 septembrie 1906

G4Media acum 5 ore
O femeie din Africa de Sud a sărbătorit vineri împlinirea vârstei de 118 ani – fiind una dintre cele mai vârstnice persoane din lume – printr-o mică petrecere organizată într-un azil pentru bătrâni situat la 180 de kilometri nord-est de oraşul Cape

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum 6 ore
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

Vremea

București
acum

21°
vin.

19°/32°
sâm.

18°/32°
dum.

14°/24°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

23°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/18°
lun.

9°/11°
Constanta
acum

18°
vin.

19°/23°
sâm.

18°/23°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

16°/29°
sâm.

16°/28°
dum.

8°/16°
lun.

7°/10°
Timisoara
acum

19°
vin.

17°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°