Ştiţi ce am auzit? Cică Moşul, pe care îl aşteptăm încă, nu va mai ajunge pe tărâmuri constănţene. Că, de fapt, dacă aţi primit daruri, nu au fost de la Moşul, ci de la ajutoarele lui. 

Pentru că Moşul cel adevărat a rămas prin Brazilia şi se topeşte la soare. S-a împotmolit cu sania în nisip şi nu mai are ce să facă. Aşa că, a găsit pe acolo un băieţel pe nume Radu, ajuns la 40 de ani, dar cu suflet şi minte de adolescent şi i-a dat lui toate darurile din desagă. Nu mai ştia săracul Moş ce să facă el cu atâta greutate... cui să dea toate cadourile. Şi, panicat că nu poate răspunde tuturor scrisorilor şi să dea curs tuturor rugăminţilor din partea micuţilor, să bucure sufletele copilaşilor, Moşul i-a dat totul lui Radu, iubitorul de soare şi plajă. Apoi a stat la vorbă cu el... Oricum nu putea scăpa din nisip. Barba i se udase în aşa hal încât şiroia. Pletele cărunte şi le legase la spate... Chiar nu mai putea, murea de cald ce îi era. Şi cum stătea el de vorbă cu Radu al nostru, Moşu începu să-l întrebe: „De unde eşti, copile?". „E, Moşule... dintr-un oraş îndepărtat... Constanţa. Sunt cel mai mare dintre şmecherii de p-acolo. Şi mă distrez mereu aici, pe plaja braziliană. Nici nu mă intereseasă că sunt copiii pe la care poate n-ai trecut niciodată. Că unele străzi ale oraşului meu nu au fost trecute niciodată pe harta ta, Moş Crăciun. Mie mi-ai adus mereu ce mi-am dorit... şi îmi ajunge!". Uimit, Moşul uită chiar şi de toropeală. Ascultă atent ce-i spunea omul din faţa lui. Sufletul adolescentin se golea, hâtru, odată cu rostirea cuvintelor. Şi se gândea: „Oare chiar nu mai sunt atent la copii? Nu mai văd dacă sunt cuminţi sau nu? Le dau cadouri chiar dacă nu merită? Chiar sunt copilaşi care nu ştiu că exist, care şi-ar dori măcar o dată-n an să primească un cadouaş, oricât de mic ar fi el numai ca să simtă că sunt iubiţi de cineva... Oare câţi părinţi mi-or