La primele ore ale dimineţii de ieri s-au înregistrat cele mai scăzute valori termice pentru anul acesta. Potrivit reprezentanţilor staţiei meteo de la Ghimbav, ieri, în jurul orei 6 dimineaţa, se înregistrau în Braşov –23 de grade Celsius. În timpul zilei, în Braşov, termometrele înregistrau –8 grade Celsius, iar seara, temperaturile au scăzut din nou până la –19 grade, potrivit aceloraşi raportări. Iar prognozele meteo pentru următoarea perioadă arată în continuare ger de crapă pietrele. Asta înseamnă bineînţeles faptul că nu va ninge în următoarele zile, iar de Revelion o să avem… ger. „În perioada următoare, temperaturile se vor menţine în jurul valorilor de –7 –8 grade Celsius în timpul zilei, poate puţin mai ridicate, şi vor scădea chiar până la –20 de grade noaptea. La temperaturile acestea, sigur nu va mai ninge”, ne-au mai spus reprezentanţii staţiei de la Ghimbav.
La nivel naţional, cea mai scăzută temperatură din această iarnă a fost înregistrată în dimineaţa zilei de 24 noiembrie, la Întorsura Buzăului, unde s-au înregistrat -26 de grade.
Cel mai frig, în localitatea covăsneană, a fost în februarie 2005, atunci cand s-a atins o valoare de -36 grade Celsius. La primele ore ale dimineţii de ieri s-au înregistrat cele mai scăzute valori termice pentru anul acesta. Potrivit reprezentanţilor staţiei meteo de la Ghimbav, ieri, în jurul orei 6 dimineaţa, se înregistrau în Braşov –23 de grade Celsius. În timpul zilei, în Braşov, termometrele înregistrau –8 grade Celsius, iar seara, temperaturile au scăzut din nou până la –19 grade, potrivit aceloraşi raportări. Iar prognozele meteo pentru următoarea perioadă arată în continuare ger de crapă pietrele. Asta înseamnă bineînţeles faptul că nu va ninge în următoarele zile, iar de Revelion o să avem… ger. „În perioada următoare, temperaturile se vor menţine în jurul valorilor de –7 –8 grade Celsius în timp