Deşi a împlinit 40 de ani, Costel Pistriţu, proaspătul primar al Băileştiului, are încă sufletul cald şi mare al copilului care a căzut de pe patinele de împrumut când a auzit că Amzulică nu se va mai întoarce niciodată în “mahalaua” Colăneştilor.
Băileştenii au nevoie ca nea Mărin să trăiască mai departe. Moştenirea lui Amza e tot ce au mai bun.
12 decembrie 1983 era prima zi când îşi pusese peste ghete patinele cu cheiţă, ajustabile, şi se plimbase cu ele de dimineaţă până seara. Nu căzuse nici măcar o dată. Ajuns acasă, i s-a spus că Amza nu mai e. I s-au înmuiat picioarele şi a căzut. Poate de aceea, bucuria şi tristeţea s-au sudat în sufletul băieţelului pentru totdeauna. “Cimitirul din zona unde stau eu şi Amza nu are capelă. Vreau să fac o capelă şi mai vreau să-i fac mormântul identic cu cel de la Bellu, pentru că foarte multă lume vrea să-i pună o lumânare la Băileşti. Asta îmi doresc să fac din prima lună a anului 2009”, spune Pistriţu.
MOŞTENIREA COMUNITĂŢII. Primarul Băileştiului crede că Amza Pellea şi nea Mărin, chintesenţa ţăranului oltean “fotografiat” cu mintea de actor la poartă şi cana de zaibăr în mână, sunt averea oraşului. “Băileştenii au nevoie ca amintirea lui Amza să trăiască mai departe” şi de aceea a pus umărul la îndreptat păcatele unui sistem parcă decis să decimeze identitatea. A semnat pentru restituirea casei, în care actorul a crescut, către Oana, “fiica sa cât 12 flăcăi”, cea care în zadar luptase să urnească cele două bolovane din Primăria Băileştiului care ocupaseră succesiv fotoliul principal din clădirea administraţiei locale.
Mai întâi, Costel Pistriţu a refăcut moştenirea familiei şi după aceea s-a apucat să muncească la cea a comunităţii. Cu ajutorul Oanei Pellea, dar şi al oamenilor din localitate, care au restituit familiei bunurile făcute dispărute pe când regimul naţ
