Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Răzvan Raţ: "Mondialul e ţinta!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 30 decembrie 2008 ·

Răzvan Raţ spune că principalul său obiectiv pentru 2009 este calificarea cu 'naţionala" la turneul final din Africa de Sud, din 2010

- Salut Răzvan, cum a fost vacanţa de Crăciun în Dubai?

- Superbă. Distracţie, soare, bronz, fotbal şi volei pe plajă cu familiile cîtorva colegi de la Şahtior. Dar cea mai specială amintire este legată de vizita pe care am făcut-o la Burj Dubai, cea mai înaltă clădire din lume, 700 de metri.

"Înfrîngerea cu Lituania ne va da multe bătăi de cap. Nu ştiu dacă meciul cu Serbia e capital, mai pot apărea surprize în grupă. Sperăm să nu mai fie însă pe spatele nostru"

- Moşul te-a găsit şi în Emirate?

- De cîţiva ani buni eu sînt Moş Crăciun, iar anul ăsta a venit în vară cînd mi-am luat Ferrari 430.

"Visez să joc finala Ligii"

- Te-a surprins faptul că n-ai prins topul GSP 2008?

- Mi-e greu să comentez. E părerea celor care au votat. Nu m-am gîndit niciodată la titlul de cel mai bun fotbalist român al anului. Am alte ţeluri.

- Cum ar fi?

- La început mi-am dorit să joc la o echipă de top din Bucureşti, apoi să mă transfer în străinătate la un club cu care să particip în Liga Campionilor şi să ajung în finală. Să îmbrac tricoul "naţionalei", să particip la un turneu final de Campionat European şi Mondial. Unele s-au îndeplinit, iar altele încă nu. Visul de juca o finală de Ligă e cel mai greu de realizat.

"Mai joc cel puţin 5 ani"

- Mondialul din 2010 reprezintă ultima provocare?

- Categoric, pentru că în 2014 voi avea 33 de ani, dar nu exclud posibilitatea să particip şi la următoarea campania de calificare la Mondiale. Am 28 de ani şi mă simt în stare să mai joc cel puţin cinci ani la nivel înalt. Sper să strîng cît mai multe selecţii, dar nu voi accepta să evoluez prost la "naţională".

- Ce îi trebui

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 9 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 7 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 13 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 9 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 12 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 7 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Preşedintele ceh a fost rănit în timp ce conducea motocicleta

News.ro acum o ora
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

13°
vin.

13°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°