Lumea in care ne-am nascut, lumea pe care am cunoscut-o candva, lumea pe care am descoperit-o prima data in carti, lumea pe care am vazut-o apoi in filme, lumea pe care, in cele din urma, am simtit-o si am cunoscut-o pe propria piele, e in coma.
Lumea pe care o stiam zace si tot ce facem astazi e sa o resuscitam la nesfarsit la fel cum incercam sa resuscitam un alter ego pe care l-am iubit si nu ne putem impaca cu pierderea lui. Mereu apelam la cea mai usor de folosit arma: resuscitarea. Dar prin resuscitare nu facem decat sa ne amagim si sa suferim si mai mult.
Lumea de ieri este dintr-un film, lumea de azi este dintr-un altul. Societatea in care traim este intr-o continua decadere. Ce stiam ieri nu mai e valabil azi. Asistam la disparitia sentimentelor ce ne-au dat viata si fara de care am invatat ca nu putem sa traim. Sentimentele de afectiune, de iubire nu se mai regasesc pe agenda lumii de azi.
De aici si sentimentul ciudat pe care il avem cand cineva se poarta frumos cu noi dezinteresat. E clar ca urmareste ceva, nu? E clar ca vrea ceva in schimb pentru ca o alta lectie pe care lumea de azi ne-a dat-o nu o data este ca nimic nu e pe gratis.
Am inceput sa ne comportam din ce in ce mai anormal cu putinta incat sa nu fim etichetati, sa nu incapem intr-un tipar. Insa incercam atat de mult incat ne incadram cu totii in exact acelasi tipar. Foarte putini mai sunt atipici nefortat azi.
To be or not
Rezultatul? O fata printre atatea la fel, un om printre atatea miliarde similare, un balon de sapun printre altele la fel, o secunda fata in fata cu eternitatea, o zi pusa langa milenii multiplicate de eoni, compusi din timp fara sfarsit.
De ce nu putem sa ne comportam ca niste oameni normali, care atunci cand vor ceva, renunta la orice fel de subtilitate, subtilitate care, oricum, numai sub
