Proprietarii sunt disperaţi după cumpărători, astfel că au scăzut preţurile chiar şi cu 50%. Cu toate acestea, clienţii se cam lasă aşteptaţi. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
Cei care dispun de lichidităţi şi vor să-şi cumpere o bucată de teren ar putea să obţină un preţ special în această perioadă. Limitarea creditării şi problemele financiare ale dezvoltatorilor străini au îngheţat aproape complet acest gen de tranzacţii, astfel că proprietarii care au nevoie de bani nu întârzie să scadă preţurile. În ultimele şase luni, unii dintre ei au renunţat chiar la 50% din sumele pe care le cereau la începutul anului trecut. Specialiştii din domeniu spun că în această perioadă se cumpără doar parcelele foarte bune, care costă mult sub preţul pieţei.
Preţurile cad de foarte sus
În prima jumătate a anului, tranzacţiile imobiliare cu terenuri vor fi o raritate, estimează agenţii imobiliari, care spun că nu sunt şanse ca piaţa să se dez gheţe în următoarele luni. Par ti cu la - rii nu mai au acces la credite, iar dezvoltatorii, chiar dacă aveau bani să cumpere, s-au răzgândit în ultimul moment, dacă au fost surprinşi de criză înainte să finalizeze contractele. „Sunt cazuri în care o parte din terenurile contractate cu câteva luni înainte, pentru care clientul a dat un avans substanţial, nu se mai tranzacţionează. Avansul este pierdut şi terenul este scos din nou pe piaţă, dar la un preţ mult mai mic, care devine interesant inclusiv pentru investitori“, ilustrează Adrian Şişchin, de la Remax, panica din piaţă.
În aceste condiţii, proprietarii sunt dispuşi să negocieze chiar şi peste 10% din preţul solicitat, chiar dacă şi acesta a scăzut mult în ultima perioadă. „Cele mai mari reduceri sunt pentru parcelele din afara oraşelor“, afirmă Valeriu Ichert, manager Departamentul Te re nuri CB Richard Ellis - Eurisko. Potrivit ace stuia, preţu