Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mecanic auto ars in incendiu

Publicat in Ziua Constanta, duminică 4 ianuarie 2009 ·

Un bărbat ajuns cu arsuri în stare critică la spital, trei maşini făcute scrum şi un scandal ce risca să ia proporţii însemnate. Acesta a fost bilanţul unui incendiu care a distrus, în primele zile ale anului, un atelier auto improvizat, ce funcţiona fără autorizaţie, pe strada Aron Pumnul.

Focul a izbucnit în cursul după-amiezei de 2 ianuarie, în jurul orei 16.00, la una dintre maşinile le care lucra mecanicul auto. Din primele cercetări, pompierii au ajuns la concluzia că de vină a fost o ţigară aruncată la întâmplare în interiorul garajului. Şi o scânteie ar fi fost, însă, de ajuns. Flăcările s-au extins rapid şi la alte două autoturisme şi ameninţau să afecteze tot cartierul, cu atât mai mult cu cât mecanicul avea în garaj şi trei butelii cu oxigen, care puteau sări în aer în orice moment. Bărbatul nici n-a avut timp să se dezmeticească, fiind cuprins aproape instantaneu de limbile de foc. Ca o torţă vie, omul a ieşit pe stradă, iar vecinii au reuşit să-l stingă, aruncând o pătură pe el. Ulterior, acesta a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, cu arsuri de gradul II şi III pe mai mult de o treime din suprafaţa corpului. La rândul lor, proprietarii imobilelor situate în apropierea atelierului improvizat şi-au exprimat vehement nemulţumirea la adresa vecinilor lor, care nu şi-au luat măsurile minime de siguranţă pentru a preveni o astfel de situaţie. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea". A fost nevoie de intervenţia a trei autospeciale pentru ca incendiul să fie lichidat.

Un bărbat ajuns cu arsuri în stare critică la spital, trei maşini făcute scrum şi un scandal ce risca să ia proporţii însemnate. Acesta a fost bilanţul unui incendiu care a distrus, în primele zile ale anului, un atelier auto improvizat, ce funcţiona fără autorizaţie, pe strada Aron Pumnul. @N_

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, într-o lizieră de salcâmi / Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul

News.ro acum 2 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul.

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum o ora
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Scurgeri de gaze după ce o mașină a avariat o conductă. Pompierii din Vâlcea au evacuat persoanele din șapte locuințe învecinate

Ziare.com acum 32 minute
O maşină a avariat sâmbătă, 25 mai, o conductă de gaz în localitatea vâlceană Valea Cheii. Se înregistrează scurgeri importante de gaz, iar pompierii evacuează persoanele din şapte locuinţe învecinate. ”Pompierii militari vâlceni au fost solicitaţi,

Atenționare pentru românii care călătoresc în Franța. Cele mai multe zboruri spre aeroportul Orly din Paris vor fi afectate de grevă

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află în Franța, tranzitează țara sau intenționează să zboare spre Hexagon, după ce sindicatul controlorilor de trafic aerian, UNSA-ICNA, a lansat un apel la

Femeie de 72 de ani moartă după ce fiica ei care era la volan ar fi adormit și a intrat într-un TIR

Ziare.com acum 2 ore
O mașină a intrat într-un autotren în județul Galați, la ieșirea din localitatea Piscu spre Tecuci, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 mai. Autoritățile transmit că femeia care conducea autoturismul ar fi adormit. În urma accidentului, mama șoferiței

Fost agent CIA a pledat vinovat pentru spionaj în favoarea Chinei. Alexander Yuk Ching Ma a lucrat la FBI până în 2012

Ziare.com acum o ora
Un fost agent CIA, principala agenţie americană de informaţii, Alexander Yuk Ching Ma, în vârstă de 71 de ani, a pledat vinovat de ”conspiraţie în vederea colectării şi livrării de informaţii despre apărarea naţională” Chinei, anunţă Departamentul a

Cod galben de furtuni, în mai multe judeţe din ţară

Mediafax acum o ora
Sâmbătă între orele 12.00 - 22.00, în zonele montane, în Crişana şi local în Maramureş şi Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze în general de 55...65 km/h)

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum 25 minute
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

18.000 de parfumuri contrafăcute, în valoare de peste 4 milioane euro, în Portul Constanţa

Mediafax acum 56 minute
Vineri, o echipă formată din poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa a controlat un container încărcat cu bunuri, sosit din Emiratele Arabe Unite, având ca destinaţie o

Salvamont România: Un mort şi cinci răniţi, în ultimele 24 de ore pe munte / 8 apeluri pentru intervenţii

News.ro acum 3 ore
Salvamont România anunţă, sâmbătă, că, în ultimele 24 de ore, o peraoană a murit pe munte, fiind predată medicilor legişti, alte cinci persoane fiind rănite şi predate echipajelor medicale. ”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont

Vremea

București
acum

25°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

22°
sâm.

16°/22°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

25°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°