SCRIITORUL DE LA PAGINA 3

La câţiva ani o dată, de regulă la cinci, schimb. N-aş putea spune ce am schimbat până acum din cinci în cinci ani, dar e fapt că mă apucă o nestare, pe care n-o domolesc altfel decât schimbând ceva: casa, serviciul, prietenii, formatul rubricii din ziar, hainele. Cincinalele nu-s o invenţie a regimurilor totalitare. Unii oameni au cicluri de primenire a vieţilor lor mai scurte. Alţii schimbă mai rar, dar mai consistent: divorţează, îşi iau lumea-n cap, practică meserii cu care păreau să nu aibă nici o atingere. Am prieteni care par să se fi săturat de bine şi schimbă ca să vadă cum e când e mai rău.

De 1 ianuarie, în fiecare an, întârzii un ceas, două în fotoliul în care-mi scriu de douăzeci de ani cărţile şi articolele şi cuget asupra a ce ar fi de făcut mai departe. Între un 1 ianuarie şi altul se acumulează un fel de presiune interioară, care creşte de la un an la altul, ca şi cum ar anunţa o iminenţă.

Aş fi foarte interesat de o statistică a schimbărilor semnificative în cuprinsul unor categorii sociale. Ce clase schimbă mai des şi cum, dacă indivizii conştientizează cauzele, care e raportul dintre cauzele mici şi cele radicale, ce relaţii se stabilesc între pricinile din exterior şi cele adesea confuze şi discrete din interior...

E normal ca numărul celor care caută în această cercetare de ordin statistic o explicaţie a propriului parcurs în familie şi profesie să fie foarte mare. Nimeni nu e mândru de instabilităţile sale, multe fără o pricină desluşită. Trebuie să existe o explicaţie în biologia noastră. Până la 20 de ani creştem, după aceea schimbăm. E tot un gen de creştere.

Au fost şi ani în care am forţat schimbarea, în datele curente ale muncii mele la ziare. Nu numai că am plecat la alte publicaţii, dar am modificat şi structura rubricii. E ca în povestea cu