Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce nu va fi în 2009

Publicat in GAZETA de SUD, luni 5 ianuarie 2009 ·

Probabil aţi început deja să simţiţi briza crizei, dacă nu, cu siguranţă vă gândiţi la ea şi la cum o veţi întâmpina. Problema e că nimeni nu ştie mare lucru despre asta, deşi sunt destui care încă au ambiţia de a face prognoze. Le recomand The Economist, probabil cea mai bună publicaţie economică din lume, care şi-a recapitulat previziunile pe 2008 şi, după ce a recunoscut că n-a „ghicit“ mai nimic, a ajuns să se întrebe, autoironic, cui i-ar mai folosi cele pe 2009. Pentru că da, vorba nu ştiu cui, nici viitorul nu mai e ce-a fost. Asta nu înseamnă însă că nu se poate spune chiar nimic despre 2009. Ştim că vom avea, spre exemplu, încă două rânduri de alegeri, europarlamentare prin iunie şi prezidenţiale la sfârşitul anului. Dar nu mi-aş permite să prognozez nici măcar că Traian Băsescu ar câştiga un nou mandat, în ciuda faptului că nimic în acest moment nu-i ameninţă prima şansă. Nu, n-o să fac această greşeală. Îmi iau aşadar toate precauţiile de rigoare şi mă voi mărgini să vorbesc nu despre ce cred că se va întâmpla, ci, dimpotrivă, despre ce e mai probabil să nu se întâmple. Iată o listă cu astfel de nonîntâmplări. 1. Cu siguranţă, în 2009, tot mai mulţi dintre noi vom deveni mai economi. Şi nu e vorba doar de restrângerea creditului bancar, ceea ce e deja în fapt, ci de presiunea crescândă asupra bugetelor curente. Vom cheltui mai puţin chiar şi pe produse de strictă necesitate. Deci, nu consumului! Iată una dintre devizele anului 2009. 2. Mai uşor spre deloc cu măririle de salarii şi de pensii. Dacă în 2008 încă auzeam de sectoare întregi, începând cu construcţiile şi terminând cu IT&C-ul, care se plângeau de un deficit de forţă de muncă, în 2009 nu va mai fi cazul. Va fi tot mai greu să refuzi un loc de muncă pe motiv de salariu, în schimb, mulţi nu se vor da înapoi nici de la a-şi mai lua un job în plus. Dacă vor avea unde. 3. Preşedintele Traian Băsescu

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 2 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum 21 minute
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 3 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Crimă la Brăila. Un bărbat de 31 de ani a fost înjunghiat mortal de un adolescent de 15 ani

Gandul acum 28 minute
Un bărbat de 31 de ani din Brăila a fost înjunghiat mortal de un adolescent în vârstă de 15 ani. Victima și agresorul ar fi cumnați. Surse din cadrul anchetei susţin că între cei doi s-ar fi iscat un scandal în plină stradă, iar adolescentul de 15 a

Ucraineni eliberați de ruși din închisori sunt abandonați fără acte la granița cu Georgia, acuză Kievul

HotNews acum 38 minute
Ministrul ucrainean de externe a acuzat, sâmbătă, Rusia că deportează ucraineni în Georgia și îi lasă acolo abandonați, fără documente corespunzătoare, la sute de kilometri distanță de casă, relatează Reuters. Andrii Sybiha spune, într-o postare pe

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 6 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 7 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Vremea

București
acum

31°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°