Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Condamnata pentru ca-l stia pe „seful de la Rutiera"

Publicat in Ziua Constanta, luni 5 ianuarie 2009 ·

O femeie de 42 de ani care s-a lăudat că-l cunoaşte pe „şeful de la Rutieră" şi care a pretins 700 de euro pentru facilitarea obţinerii unui permis de conducere a fost condamnată să-şi petreacă următorii patru ani în spatele gratiilor.

Dalida Ismail a fost trimisă în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, la sfârşitul anului 2007, sub acuzaţia de trafic de influenţă. Instanţa a dispus anchetarea acesteia în libertate, cu interdicţia de a părăsi ţara. După un proces care a durat aproximativ un an, judecătorii au ajuns la concluzia că femeia se face vinovată de faptele care i s-au imputat. Dalida Ismail a fost condamnată la o pedeapsă de doi ani şi patru luni de detenţie, cu suspendarea sub supraveghere. Totuşi, prin aceeaşi sentinţă, a fost revocat beneficiul respectivei suspendări, de care suspecta se bucurase în 2005, pentru o condamnare anterioară, de doi ani şi şase luni. În final, judecătorii au decis ca femeia să execute în total patru ani şi zece luni în penitenciar. Totodată, instanţa a stabilit cheltuieli de judecată în valoare de 780 de lei şi a menţinut măsura preventivă luată faţă de acuzată, respectiv obligarea de a nu părăsi ţara. Povestea a început pe 13 august 2007, când o anume Iuliana Cîrjanu a formulat un denunţ prin care arăta că, după ce a fost respinsă în repetate rânduri la examenul pentru obţinerea permisului de conducere, a cunoscut-o pe Ismail, care i-a solicitat 700 de euro pentru a-i obţine permisul. Dalida a afirmat că îl cunoaşte pe „şeful de la Rutieră", pe lângă care poate interveni pentru a o ajuta pe Cîrjanu. În mod ironic, femeia s-a lăudat degeaba cu „pilele" ei, întrucât de obţinerea permisului nu se mai ocupa la momentul respectiv Poliţia Rutieră, ci Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor. Cîrjanu i-a dat femeii suma de 350 de euro,

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 26 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

De ce nu a primit Simona Halep wild card la Roland-Garros. “Sunt alegeri foarte dificile", spune directoarea turneului, Amélie Mauresmo

News.ro acum o ora
Simona Halep, aflată pe locul 1139 în clasamentul WTA, ratează ediţia din acest an a turneului de la Roland-Garros. Ea nu a primit wild card, iar directoarea turneului, Amelie Mauresmo, a explciat de ce, potrivit flashscore.fr. "Dacă Simona ar fi fo

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum 42 minute
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 33 minute
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins / S-au tras focuri de armă

News.ro acum 5 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Monica Niculescu a câştigat turneul de la Strasbourg la dublu

News.ro acum 2 ore
Perechea Monica Niculescu/Cristina Bucşa (România/Spania) a câştigat, sâmbătă, proba de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 500 de la Strasbourg. Niculescu şi Bucşa au învins în finală echipa Asia Muhammad/Aldila Sutjiadi (SUA/Indonezia), sc

Instanța a suspendat recuperarea prejudiciului în dosarul Voiculescu - Institutul de Cercetări Alimentare

Ziua Constanta acum o ora
Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării sentinţei prin care instanţa a decis recuperarea prejudiciului în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 de ani de închisoare pentru corupţie pentru privatizarea Institutului de Cer

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Marcel Ciolacu: Lugojul este unul dintre oraşele care depăşesc Guvernul României, în direcţie greşită/ În 10 ani am fost conduşi cu ură/ În USR nu sunt altceva decât nişte ipocriţi, nişte mincinoşi

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu, care a participat, sâmbătă, la Lugoj, la lansarea candidaţilor PSD pentru alegerile locale, a subliniat că Lugojul a stagnat în lipsa unui plan administrativ. El s-a referit şi la conducerile guvernelor din ultimii 10 ani ş

Nicolae Ciucă: Tinerii vor schimbarea, oameni buni, şi când vă spun chestiunea asta mă trec fiorii

HotNews acum 3 ore
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, sâmbătă, la Dăbuleni, în judeţul Dolj, că îl „trec fiorii” când vede tinerii implicaţi în politică, ce vor schimbare. Liderul PNL, Nicolae CiucaFoto: Inquam Photos / Saul Pop El a spus că în zona Olteniei nime

Vremea

București
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

21°
sâm.

16°/21°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°