COCHETA. Cristina Kirchner nu poarta de doua ori aceeasi tinuta Liderul de la Buenos Aires a facut obsesie pentru hainele si bijuteriile de firma, pe care si le cumpara de la marile case de moda din Europa. In vizitele oficiale pe care le face, Cristina Kirchner isi schimba vestimentatia si de cinci ori pe zi.
Dana Arama
Cristina Kirchner, fosta prima doamna si actualul presedinte al Argentinei, se poate lauda ca este una dintre cele mai elegante femei din lume. Obsesia ei pentru cochetarie si opulenta este aprig criticata de presa locala, care a dezvaluit ca liderul de la Buenos Aires cheltuie intre 250.000 si 400.000 de euro pe an pentru a-si reinnoi garderoba. Cristina Kirchner obisnuieste sa-si cumpere rochii, taioare, pantaloni si bijuterii numai de la marile case de moda din Europa si din SUA. De altfel, la resedinta prezidentiala de la Olivos, aflata la periferia orasului Buenos Aires, Cristina Kirchner a cerut sa-i fie construit un spatiu special pentru a-si tine impresionanta garderoba. Gurile rele sustin ca acesta se intinde pe o suprafata de 100 de metri patrati, cat un apartament cu patru camere.
Accesorii de 50.000 de euro
Cristina Kirchner este recunoscuta pentru faptul ca nu apare niciodata in public de doua ori cu aceeasi tinuta. La plecarea din Argentina spre diverse destinatii, Airbus-ul prezidential este plin cu geamantane cu haine, insa valizele se inmultesc la intoarcerea spre casa din vizitele oficiale, cu noile achizitii la moda. In timpul unui recent turneu pe care l-a facut in SUA si Africa, Cristina Kirchner a reusit performanta de a-si schimba tinutele de cate cinci ori intr-o singura zi, prezentandu-se cu intarziere la mai toate intalnirile, dar aratand impecabil. In serile in care iese in oras, presedinta argentiniana poarta accesorii si