Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lumea nu va disparea, singura certitudine?

Publicat in Ziarul Financiar, marți 6 ianuarie 2009 ·

"Le monde ne va pas disparaitre en 2009." Pentru Jean-Marc Vittori, editorialistul ziarului francez de business Les Echos, acesta este singurul fapt cert pentru 2009. Si nu se refera la concurenta sa, ziarul Le Monde.

Facuta mai mult in gluma sau nu, este putin probabil ca vreun ziarist francez sa fi pus vreodata problema disparitiei intregii lumi (poate doar in timpul crizei rachetelor din Cuba sau dupa bomba nucleara de la Hirosima).

Dar de un an si jumatate, de cand "subprime" a devenit echivalentul unei bombe atomice pe pietele financiare, Occidentul traieste sub asediul stirilor soc, ca "de sfarsit de lume". Alaltaieri Bear Stearns, ieri Lehman Brothers, azi Madoff, niste pumni uriasi lovesc si lovesc in plina figura cele mai puternice economii din lume.

De unde vine, cand se va sfarsi, ce ne loveste, cu ce-am gresit, se intreaba toti. 29.000 miliarde euro, adica de trei ori cat produc toti americanii intr-un an (PIB-ul SUA) s-au evaporat de pe burse in 2008.

2009 este vazut intr-o ceata totala, cel mai greu de descifrat an din istorie. Cresterea economica, somajul, incasarile la buget, productia industriala sunt o necunoscuta.

"Oamenii vor continua sa manance, sa se imbrace, sa telefoneze sau sa-si ia vacante. Lumea nu va disparea", isi face curaj editorialistul Les Echos in fata unui an despre care nimeni nu poate spune nimic in acest moment.

Triada "neagra" - bancile, casele si masinile - a lovit si economia franceza, ca si restul economiilor - islandeza, americana, ungara sau romaneasca.

Care va fi evolutia PIB pentru Romania in 2009? Ecartul prognozelor este urias - intre -3% si 4,5%. Orice este posibil, spun analistii.

Ca si in Franta, singura certitudine este ca oamenii va trebui sa cumpere mancare si imbracaminte.

Companiile de la capatul lantului productiv - retailerii adica - vor deveni noile banci, pen

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 4 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 59 minute
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 3 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 3 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 3 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 3 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum o ora
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 2 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 3 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 2 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

25°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°