’ai, mă, iubi, nu mai strâmba din nas, ia uite ce verighetă mijjjjto de tot am găzit, ia uite, e din aur alb, doar jdii cât de mult îmi plage mie aurul alb, nu pot, pur şi zimplu nu pot să mă abâţin, când văd o bijuterie din aur alb o iau razna, nu mai raţionez, până nu o am nu mă simt bine, ţii minte lănţicu’ ăla pe care mi l-a luat maică-ta de ziua ta?

E, e pur şi simplu special, la fel şi asta, deci o ador, o a-dor, o ador de mă omor, e un briliant din aur alb de optişpe karate şi, după cum îi spune şi descrierea, are o lăţime de şase virgulă cinci milimetri, Doamne, mor dacă mai spun ceva, ah, şi încă, ia uite, are nu mai puţin de şaizeci de briliante încrustate, însumând unu punct cincizeci şi şase cî-tî. Ce-i aia cî-tî, iubi? Iubi, ce-i aia cî-tî, că nu-i karate sigur, că dacă era karate ştiam, băi, să moară Bibi, ştiam c-o să strâmbi din nas, a zis că putem să mai punem nişte diamante dacă dorim. Noi dorim, nu-i aşa, iubi, că dorim? Sigur că dorim, doar pisicuţa ta trebuie să aibă tot ce-şi doreşte, deci vreau aceste verighete din aur alb, cu nouăzeci de briliante, ba nu, cu o sută, şi nu mai mult, că pe urmă devine ţipător, de prost gust, da’, ce noi suntem de prost gust? E, deci.

O DOAMNĂ ŞI O VERIGHETĂ STRUNJITĂ COMBINATĂ

Ah, ba nu, n-o mai vreau p-asta. Uite-o p-asta ce lucrătură interesantă are, zici că e croşetată cu mâna, ia uite ce şerpişori, iubi, vreau verighetă cu şerpişori, nu mai vreau verighetă cu diamante, e aproape ca inelul ăla de la Tiffany de-am văzut-o noi atunci, îţi aduci aminte?, când ai câştigat tu la cazino şi mi-ai făcut surpriza aia, da, pot să jur că e ca ăla şi dacă vreau, pot să spun la toţi că e de la Tiffany, deşi noi suntem în mol la Vitan, mă rog, ba chiar putem să spunem c-am luat-o din Barcelona odată mai demult, nu mai ţinem minte când, că ţărănoii noştri de-aici înghit cu polonicu’ tot