În dimineaţa zilei de 7 ianuarie 1989, Împăratul Hirohito al Japoniei se stingea din viaţă, răpus de un cancer duodenal. Se încheia astfel o domnie de 63 de ani, cea mai lungă din istoria Ţării Soarelui Răsare. Numele acordat postum acestei epoci – "Shõwa" ("Pace luminată") – pare ironic pentru o perioadă marcată de ascensiunea militarismului nipon, de ororile celui de-al doilea război mondial şi de tragediile de la Hiroşima şi Nagasaki. Renaşterea Japoniei postbelice, paşnică şi prosperă, rămâne însă moştenirea luminoasă a domniei lui Hirohito.
Împăratul Hirohito al Japoniei a domnit timp de 63 de ani pe Tronul Crizantemelor
Născut în aprilie 1901, Hirohito avea numai 20 de ani când a fost nevoit să preia atribuţiile tatălui său, Împăratul Taisho al Japoniei, incapacitat de o gravă maladie neurologică. Taisho nu mai apăruse în public din 1919, starea sa psihică deteriorându-se accelerat. La moartea lui, în decembrie 1926, Prinţul moştenitor Hirohito a devenit, oficial, Împărat.
La mijlocul anilor ’20, Japonia era o ţară predominant rurală, cu puternice tradiţii feudale, în care funcţiona totuşi o fragilă democraţie parlamentară. Hirohito îşi dorea o domnie liniştită şi paşnică. O demonstrează discursul rostit la încoronare: "În Franţa, am vizitat câmpurile de luptă ale Marelui Război. În faţa unei asemenea devastări, am înţeles binecuvântarea păcii şi necesitatea concordiei între naţiuni".
În realitate, societatea niponă fusese mai impresionată de revoluţia bolşevică din Rusia decât de tot restul nenorocirilor aduse de prima mare conflagraţie mondială. Teama de comunism, dar şi industrializarea rapidă (văzută ca o "occidentalizare" forţată) au stimulat apariţia curentelor ultranaţionaliste. Acestea s-au radicalizat o dată cu instalarea marii crize economice de la începutul anilor 1930.
Japon
