O femeie din China a decedat luni la Beijing, după ce a contractat virusul gripei aviare, a anunţat ieri agenţia China Nouă, preluată de AFP. Sursa: Reuters
Tânăra, pe nume Huang Yanqing, în vârstă de 19 ani, s-a îmbolnăvit după ce a tranşat mai multe raţe pe care le-a cumpărat luna trecută dintr-o piaţă din provincia Hebei, din vecinătatea capitalei.
Biroul pentru sănătate din Beijing a precizat că, în total, 116 persoane au intrat în contact cu femeia bolnavă, dintre care 14 membri ai familiei sau vecini şi 102 cadre medicale. Dintre aceştia, o singură infirmieră a suferit de febră, însă şi-a revenit.
Autorităţile sanitare chineze au alertat Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi au organizat, în seara zilei de luni, o şedinţă de urgenţă la Beijing. Ministerul chinez al Sănătăţii a confirmat că decesul a fost provocat de virusul patogen H5N1. Acesta este cel de-al 21-lea deces cauzat de gripa aviară în China, începând din 2003, dintr-un total de 31 de cazuri de transmitere la om înregistrate până acum în această ţară. Având cea mai mare populaţie de păsări domestice din lume şi sute de milioane de mici ferme, China este considerată principalul front în lupta globală cu virusul gripei aviare. De altfel, autorităţile chineze au sacrificat luna trecută circa 300.000 de păsări în ferme din provincia Guangdong (sudul ţării), după ce au identificat mai multe cazuri de gripă aviară la pui.
Nu e pneumonie, e H5N1
Tot ieri, autorităţile sanitare din Vietnam au raportat primul caz naţional de contaminare cu virusul H5N1 din acest an. Victima este o fetiţă de 8 ani, care a fost internată pe 2 ianuarie într-un spital din localitatea Thanh Hoa, prezentând simptomele unei pneumonii acute. Testele ulterioare au confirmat însă că este vorba despre virusul H5N1. Vietnamul s-a numărat printre ţările din Asia de Sud-Est cele