Chitaristul trupei The Stooges, în vârstă de 60 de ani, a fost găsit decedat ieri în reşedinţa sa din Michigan, potrivit informaţiilor transmise de autorităţi, anunţă AFP. Sursa: www.dolphinmusic.co.uk
1 /. Asheton a fost găsit fără suflare în locuinţa lui de un prieten care a venit să îl viziteze, acesta fiind neliniştit de faptul că artistul nu mai răspundea la telefon de câteva zile. Ron Asheton a fost membru fondator al trupei The Stooges, alături de Iggy Pop, Dave Alexander şi fratele său Scott Asheton. Pe albumul "Raw Power" a trecut la bas, după care a părăsit trupa. În 2003, formaţia se reuneşte, cu Asheton din nou la chitară. Din 2004, Iggy Pop, alături de Ron Asheton (chitară), Scott Asheton (tobe), Mike Watt (bass) şi Steve MacKay (saxofon) au început să concerteze împreună sub numele - Iggy and The Stooges, trupa fiind cap de afiş la festivaluri precum Sziget, Lowlands sau Glastonbury.
În topul celor mai buni chitarişti
Ron Asheton s-a clasat pe locul 29 în topul celor mai buni 100 de chitarişti din toate timpurile alcătuit de revista Rolling Stone. Acesta este considerat "autorul unora dintre cele mai memorabile pasaje rock interpretate la chitară", printre care se numără piesele "No Fun", "I Wanna Be Your Dog" şi "TV Eye".
În această vară, Ron Asheton ar fi urmat să concerteze în România, alături de The Stooges, în cadrul festivalului B'estfest.