» Zloata de peste noapte a lasat in zori pe intinderea valurita o ceata usoara, ce se pierde incet sub razele soarelui. In fata, o uriasa limba de pamant iti da senzatia ca pluteste pe apa vinetie a fluviului ce-si depune pe malurile devenite negricioase in timp colectia de mizerii lichide ori grosiere cu care s-a imbogatit in amonte. Pe pamantul albit de langa Dunare, un numar impresionant de ciori, stranse de instinctul lor gregar intr-un card dezordonat, care si-au pornit obisnuitul colind zilnic in cautare de hrana, croncane asurzitor, distorsionand cu clipocitul ritmic si odihnitor al apei, spart insa si el de la intalnirea cu barajul ce i s-a inaltat in cale.
Trecem si noi peste el si pasim in insula mica la prima vedere, dar care in realitate este cel mai mare ostrov de pe batranul fluviu. Cu trei decenii in urma, inainte de inceperea lucrarilor la hidrocentrala numita impropriu "Portile de Fier II", ea se intindea pe 14 km sfarsind in aval si in amonte in unghiuri ascutite. In partea mediana se latea pana inspre 4 km. Chiar daca azi bratul dinspre Gogosu al Dunarii este inchis, ostrovenii au pastrat in limbajul local acea expresie mostenita din strabuni "trecem in tara". Ca un semn al izolarii lor…
In scurt timp, turla alba a unei biserici ne avertizeaza ca nu-i departe asezarea scormonita de mult la temelii de catre arheologi. Odata patruns in perimetrul zidurilor macinate de vreme, al valurilor de pamant si al celor patru metereze din preajma stravechiului sat Ostrovu Mare, din care s-a recrutat mare parte din marinarii din flota fluviala a tarii – pentru ca din generatie in generatie barbatii de-aici au fost numai marinari, iar femeile au muncit ogorul –, aerul curat al diminetii antrenat de o adiere usoara, pornita dinspre fluviu, ti-aduce mirosul de tamaie din cimitirul de langa drum, unde, in acea zi de Sfantul Nicolae, inca
