Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Orădenii au la dispoziţie un singur patinoar

Publicat in Adevarul, miercuri 7 ianuarie 2009 ·

Vremea deosebit de friguroasă din ultima perioadă a adus orădenilor motive de bucurie prin deschiderea unui patinoar în incinta bazei sportive „Voinţa”.

Pentru iubitorii sporturilor de iarnă cât şi pentru cei care doresc să încerce ceva nou, în incinta Bazei sportive Voinţa, aproape de buricul târgului, a fost inaugurat un patinoar natural. Funcţională de la finele anului trecut, suprafaţa destinată patinajului este de aproximativ 1.000 de metri pătraţi După achitarea unei sume de 3 lei pe zi pentru copii, respectiv de 5 lei pentru adulţi, orădenii, cu mic cu mare, pot profita de binefacerile iernii, pot da jos cele câteva kilograme acumulate după mesele copioase de sărbători sau pur şi simplu se pot distra într-un mod mai special. Cum era de aşteptat, cei care gustă din plin momentele petrecute pe gheaţă sunt copii care cu greu se lasă duşi de la baza sportivă. „Îmi place foarte mult la patinoar. Mi-ar plăcea să patinez toată ziua. Deşi la început cădeam mult pe gheaţă acum m-am obişnuit şi încep să alunec bine. Vreau să vin în fiecare zi la gheaţă”, mărturiseşte Denis, unul dintre micuţii de pe luciul de gheaţă. Şi pentru că patinoarul nu poate fi folosit corespunzător în lipsa unor patine, doritorii pot închiria aceste încălţăminte speciale chiar din incinta bazei sportive, contra unei sumei mai mult decât modice, de 5 lei pentru o oră.

Ajutor pentru familia Nemeş

Conducerea bazei „Voinţa” susţine că una din raţiunile pentru care a amenajat patinoarul de pe terenurile de tenis a fost dorinţa de a ajuta familia micilor tenismeni orădeani, copiii familiei Nemeş. „Familia Nemeş, locuieşte la subsolul birourilor bazei. Mare parte a banilor proveniţi din amenajarea patinoarului ajung la ei. Este singura lor sursă de venit. Şi, în plus tot membrii familiei Nemeş sunt cei care se ocupă de întreţinerea patinoarului, banii sunt meritaţi, munca e multă”, sp

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 4 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 3 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 24 minute
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 2 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 5 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Euro 2024: Un jurnalist a rămas fără acreditare după ce i-a provocat pe fanii sârbi imitând vulturul albanez - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Jurnalistul şi comentatorul sportiv Arlind Sadiku, în vârstă de 34 de ani, a fost exclus de UEFA de pe lista ziariştilor acreditaţi pentru Campionatul European după ce a imitat zâmbind vulturul albanez în faţa unei întregi tribune de suporteri sârbi

Analiză: Bugetul Uniunii Europene atinge 200 de miliarde de euro în 2025, dar pe ce se duc banii

Wall-Street.ro acum 42 minute
Comisia Europeană a propus un buget anual al UE în valoare de 199,7 miliarde de euro pentru 2025. Bugetul va fi completat de plăţi estimate la 72 de miliarde de euro în cadrul NextGenerationEU. Acest pachet financiar substanţial va ajuta UE să îşi î

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum o ora
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 5 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Vremea

București
acum

27°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

26°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
Constanta
acum

20°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/29°
Timisoara
acum

25°
joi

22°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°
dum.

19°/33°