Ieri dimineaţă a fost destul de frig pentru Constanţa. Trebuia să-mi înnoiesc RCA-ul şi, înainte de cursuri, am trecut pe la o Bancă (Transilvania), aici, în centru, lângă mine. În faţa băncii, pe trotuar, era chircită o fiinţă umană de dimensiuni mai mici, un copil, am bănuit, şi un căţel de dimensiuni şi mai mici, înghesuit lângă el. Fulguia uşor, viscolit. Este zona cea mai aglomerată din Constanţa. Zeci, poate sute de persoane treceau, ocolindu-i. La un moment dat, a apărut, nu ştiu de unde şi au dispărut, nu ştiu unde, alte două fiinţe: o femeie şi un bărbat, îmbrăcaţi modest. Bărbatul s-a aplecat peste copil, l-a mângâiat, şi-a dezbrăcat geaca, l-a învelit cu ea şi a dispărut. Eu dădusem un telefon de pe mobil la numărul scurt de salvare, dar automatul a început să mă instruiască referitor la numerele care trebuie formate cu prefixul localităţii etc.; am sunat la 112 şi am reuşit să anunţ salvarea. Mi s-a răspuns cu politeţe şi promptitudine, ca într-o ţară civilizată. În aproximativ cinci minute, poate mai puţin, a sosit salvarea. Au coborât trei tineri, cu mişcări profesioniste, siguri pe ei; o asistentă drăguţă s-a apropiat de el, ignorând apărarea disperată a căţelului. În cazul bărbatului nu am văzut vre-o reacţie din partea căţelului. Alcătuiau, probabil, o familie lărgită. Am înţeles că ar fi fost drogat; mi-era destul de frig şi cum riscam să întârzii la curs, am plecat fără a cunoaşte urmarea. Cert e că toată ziua m-am simţit într-o stare de nelinişte şi ruşine. M-a impresionat, îndeosebi, atitudinea căţelului, care-şi apăra cu străşnicie prietenul. De asemenea, bărbatul care şi-a abandonat geaca pentru a-l acoperii pe băieţel şi nepăsarea tuturor celorlalţi; apoi, intervenţia profesionistă şi caldă a celor de la salvare.

Se pare că există o tendinţă de normalizare a reacţiilor noastre în context instituţional, dar aceeaşi indiferenţă în contexte