Există o practică ce face deliciul presei teatrale de limbă engleză – şi poate şi prin alte locuri ale planetei, la care lingvistic nu avem acces –, la sfîrşit sau la început de an: cea a deconspirării celor mai savuroase şi promiţătoare „bucate“ din meniul de scenă al următoarelor luni. Sistemul de repertoriu, în care, din raţiuni existenţiale, reprezentaţiile spectacolelor nu sînt limitate la o anumită perioadă din timp stabilită, iar strategiile (repertoriale) nu pot fi anuale, ci cel mult trimestriale, face această delectare britanico-americană un răsfăţ pe care noi nu ni-l putem însă permite. Croşetînd, totuşi, pe marginea a ceea ce site-urile teatrelor şi relaţiile personale ne permit să ghicim, anul 2009 nu se anunţă mai bogat în evenimente decît predecesorul lui, mai mult ca oricînd fiind sub sabia crizei financiare şi a iniţiativelor guvernamentale. Orice plan cu bătaie lungă va trebui, fără îndoială, regîndit, odată cu intrarea în zona aplicabilităţii a Legii instituţiilor de spectacol, dar şi a Ordinului guvernamental legat de incompatibilitatea pensiei cu salariul de la stat. În această situaţie nu sînt doar bine remuneraţi angajaţi ai Parlamentului şi ai Ministerului de Interne, ci şi un număr considerabil de actori şi directori de teatre (printre care Veronica Dobrin, de la Brăila, şi Dorina Lazăr, de la Odeonul bucureştean), care vor trebui să delibereze intens în favoarea celor cinci parale de la Casa de Asigurări Sociale sau a celor şase copeici de la Ministerul Culturii/de la primărie. Aştept cu nerăbdare ca prim-ministrul să-i anunţe pe Radu Beligan, Mircea Albulescu, Gheorghe Dinică, Ileana Stana Ionescu, Coca Bloos sau Sanda Toma (vorbesc despre oameni care joacă în continuare) că nu mai pot cumula pensia cu salariul „în detrimentul banului public“, în virtutea „efectului curativ“ „de a pune o ordine şi de a stabili foarte clar cine şi cu