A mai trecut un an literar şi avem din nou minima distanţă necesară pentru a privi înapoi şi a vedea cum stăm. Pentru că nu-mi propun să fac o trecere în revistă exhaustivă, aş vrea să mă opresc doar asupra cîtorva aspecte marcante ale anului lăsat în urmă. O simplă privire de ansamblu arată că a fost vorba, cu siguranţă, de un an mult mai dinamic (faţă de cel anterior) în ce priveşte disputele de idei, polemicile, mesele rotunde derivate de aici. „Piaţa de idei“ a stat, aşadar, mai bine în 2008: au fost cel puţin trei teme „fierbinţi“ în jurul cărora s-au încins discuţiile: „iluziile literaturii române“, după numele cărţii omonime a lui Eugen Negrici, controversele (nu întotdeauna foarte politicoase) pe tema literaturii române contemporane deschise de seria de două articole ale lui Paul Cernat, publicate în Observator cultural („Puncte din oficiu pentru literatura română tînără“), şi dezbaterile ocazionate de apariţia ediţiei complete a Istoriei critice a literaturii române a lui Nicolae Manolescu. Trei dezbateri de idei bine-venite – unele dintre ele chiar întîrziate, şi am în vedere mai ales deconstrucţia mitografiilor literare autohtone şi ale mentalului colectiv –, care, sper, vor putea relaxa spaţiul receptărilor critice şi vor exersa o anumită civilitate a disputelor. Dezbaterile de idei evocate implică două apariţii editoriale de mare importanţă, care pun în discuţie probleme literare majore: pe de o parte, Eugen Negrici deconstruieşte miturile – nu puţine – ale literaturii române, spulberîndu-le cu incisivitate şi regret, spunînd pe nume lucrurilor şi pregătind terenul pentru dezbaterea publică (lucrul s-a şi întîmplat: Observator cultural a realizat, la rîndul său, un dosar dedicat cărţii). E. Negrici nu ocoleşte, de altfel, nici problemele pe care le pune conceptul însuşi de „istorie literară“ la început de mileniu. Punînd accentul pe schimbare, iar