Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CE BEM, CE MÂNCĂM/Chimicale pentru doamne

Publicat in Jurnalul, joi 8 ianuarie 2009 ·

Lichiorul cremă de ciocolată “Lady’s cream” conţine patru coloranţi chimici de sinteză care pun în pericol sănătatea consumatorilor. Efectele nocive ale acestora sunt potenţate şi de prezenţa alcoolului etilic rafinat. Caramelul E150 poate declanşa sindromul de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare, încetineşte creşterea, poate provoca distensii intestinale şi hipertrofia rinichilor.

De asemenea, distruge vitamina B şi afectează cromozomii. Mult mai periculos este tartrazina, un colorant galben, azoic. În cazul în care se depăşeşte o cantitate zilnică de 7,5 mg/kg corp duce la alergii, crize de astm, rinite, urticarie. Este incriminat în inducerea sindromului de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare.

Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, atrage atenţia că tartrazina creşte incidenţa apariţiei unor tumori tiroidiene, alterează percepţia şi comportamentul producând stări de confuzie, inhibă metabolismul zincului şi interferează cu enzimele digestive. Albastrul brilliant, E133, poate induce sindromul de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare, produce bronhoconstricţie, rash şi destrucţii cromozomiale.

Roşu allura, E129, este unul dintre aditivii care vor fi interzişi de auto-rităţile europene începând cu luna februarie 2009. Deocamdată se fac demersurile necesare, iar decizia finală va fi luată în urma consultărilor ce vor avea loc între oamenii de ştiinţă ai instituţiilor de profil. Măsura a fost luată pentru că, pe lângă inducerea sindromului ADHD, poate provoca alergii şi are potenţial cancerigen. Până acum nu fusese evaluat suficient din punct de vedere toxicologic, însă testele făcute recente au arătat că este periculos pentru consum.

CONCLUZII

În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă specialistul ne spune că produsul analizat nu este r

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă de vremea rea în aproape toată țara: cod galben și portocaliu de furtuni. HARTĂ

HotNews acum 47 minute
Cea mai mare parte a ţării intră de luni sub avertizări cod galben şi portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. Meteorologii prognozează ploi torenţiale, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. În București, vremea va fi căldur

Actorul Florin Piersic a fost externat de la Spitalul ”Foişor” / Ce spun medicii despre starea sa

News.ro acum 6 minute
Actorul Florin Piersic a fost externat de la Spitalul ”Foişor”, unde a fost internat în 9 mai ca urmare a unei infecţii puternice. Medicii afirmă că evoluţia sa este favorabilă şi că se va interna într-o clinică de recuperare. ”În dimineaţa zilei de

Firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie. Ministrul Transporturilor acuză un „șantaj”

HotNews acum 29 minute
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat luni, după o vizită la Drumul expres (Dex6) Brăila-Galaţi, că firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie, deşi proi

Polițist lovit în cap cu o sticlă de alcool într-o benzinărie. Agresorul a fost prins de angajații stației de alimentare

Ziare.com acum 24 minute
Un poliţist de la Brigada Rutieră a fost agresat într-o benzinărie din Bucureşti când a încercat să prindă un bărbat care furase o sticlă de băutură alcoolică, iar acesta l-a lovit cu ea în cap. În cele din urmă agresorul a fost imobilizat. Reprezen

Grindeanu, despre constructorul podului de la Brăila: Nu cedăm la un asemenea şantaj nejustificat

Mediafax acum 36 minute
„Ca să fiu cât se poate de clar, în acest moment ne solicită, nu nouă, CNAIR-ului ca să fiu mai exact, 230 de milioane de lei, ca să dea drumul la circulaţie, deşi proiectul este finalizat şi pe malul brăilean şi pe malul tulcean (..) undeva la 90%,

Căldura a ucis peste 50 de persoane în India în ultimele trei zile

Mediafax acum 20 minute
33 de persoane au murit în statul Uttar Pradesh în weekend din cauza căldurii, iar în statul Odisha alte 20 de persoane au murit din cauza caniculei, a declarat un oficial pentru agenţia de ştiri ANI. Multe dintre aceste decese au fost raportate la

Guvernul aprobă joi o hotărâre privind drumul expres Brăila-Focşani

Mediafax acum 36 minute
„Joi va fi aprobată în şedinţa de guvern Hotărârea de Guvern pentru a aprobarea indicatorilor tehnico-economici la drumul expres Brăila Focşani. Este un drum absolut necesar care va face descărcarea de pe toată Moldova pe podul de la Brăila şi va me

(P) Gabriela Firea: Copiii din Sectorul 5 merită grădiniţe şi şcoli ca-n Sectoarele 3 şi 4

News.ro acum o ora
Peste 7.000 de copii nu au prins loc anul trecut la creşele şi grădiniţele din Bucureşti. Peste 11.000 de elevi învaţă în trei schimburi, în 11 şcoli şi licee care nu au spaţii suficiente. Peste 16.000 de copii învăţa în alte spaţii, şcolile lor fii

Opinie Leonardo Badea (BNR): Premise pentru creşterea investiţiilor străine directe în Europa Centrală şi de Est. Cazul României

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru ca ţările emergente din Europa Centrală şi de Est să atingă un ritm rapid de dezvoltare economică, atragerea investiţiilor străine directe (ISD) este esenţială. Pe termen mediu şi lung, aceste investiţii contribuie la stabilitatea economică ş

Adrian Mititelu, audiat la DNA în „dosarul Coldea”! Zilele trecute scria: „O să aflați cu toții cum a câștigat MAFIA”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Adrian Mititelu, 56 de ani, finanțatorul , este audiat în aceste momente la DNA, Direcția Națională Anticorupție, în dosarul în care pentru trafic de influență. ar fi cerut 600.000 de euro în numele lui Coldea și Dumbravă, pentru a-l ajuta pe acesta

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

25°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

30°
lun.

21°/30°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°