Traim intr-o lume in care falsul spectacol, incarcat de sclipiciul tuturor iluziilor, revarsat in fiecare minut pe zeci de canale televizuale, face legea. Nu cred insa ca anti-spectacolul plat, formal si stingaci de la decernarea premiilor anuale ale Academiei Romane demonstreaza altceva. Am fost, pentru prima data, la Academie. Academia Romana. Insoteam un prieten iesean, urma sa primeasca un premiu al Academiei, pe merit, pentru un grupaj de cinci lucrari stiintifice publicate pe parcursul unui singur an, in strainatate, in reviste de prestigiu. Pentru necunoscatori, la nivelul unor asemenea publicatii nu ai cum sa trisezi, bazindu-te pe relatii, fiind supus unui tir de critici anonime (pentru tine, autor), din partea unora dintre cei mai prestigiosi specialisti internationali in (sub)domeniul la care se refera articolul. Daca faci fata la revarsarea de critici, raspunzind adecvat, cu argumente, modificindu-ti articolul - chiar si de mai multe ori, acesta se publica. Daca nu, nu. Nici o revista bine cotata international nu-si permite sa publice elucubratii. Prietenul respectiv a stiut sa faca fata, nu numai in anul cu pricina, ci si mult mai devreme - si dupa aceea, pina in zilele acestea. Amicul in cauza, roman, iesean, este conectat la stiinta mondiala (afirm aceasta fara nici o umbra de ironie). Cum probabil banuiti, (cei mai?) multi dintre profesorii universitari ieseni/romani nu au vreo legatura cu acest proces, numit in lumea anglo-saxona peer-review. Criteriile dupa care au promovat acesti profesori, in ultimii ani, sint in cel mai bun caz obscure. Validarea internationala a trecut pe linga ei. Multi dintre ei si-au publicat operele la "prestigioasa" editura PIM, familiara intr-un fel sau altul oricarui iesean care a avut nevoie de o copie xerox. Intre timp, ajunsi cu sacii in caruta (in traducere, cu venituri considerabile si prestigiu socio-profesional "so