Rugamintea cancelarului german

Prima nota a cancelarului german Max von Baden catre presedintele Wilson e mai curand o rugaminte ’’de a invita pe toti beligerantii sa-si desemneze plenipotentiarii pentru a angaja negocierile’’. Baza de discutie: cele 14 puncte din discursul presedintelui de la 27 septembrie. La 8 octombrie, Wilson raspunde (ceea ce, cum scrie istoricul Valluy, autorul unei excelente lucrari asupra primului Razboi Mondial, era un succes pentru germani). Inainte de orice negocieri, trebuiau evacuate Alsacia si Lorena. Si, intreaba Wilson, guvernul lui von Baden in numele cui vorbea? Al celor care au facut razboiul din partea Germaniei? Oricum, mai precizeaza Wilson, el nu a consultat Aliatii. Pe 9 octombrie, Clémenceau, informat de presedintele american despre nota germanilor, reuneste la Paris ministrii aliati si acestia ii raspund lui Wilson, dandu-si acordul pentru tratative, iar lui Foch i se cere sa indice pe scurt conditiile esentiale ale armistitiului. O va face la 11 octombrie.

12 octombrie. A doua nota a germanilor catre Wilson. Von Baden e de acord cu retragerea din Alsacia si Lorena si declara ca ministerul sau vorbeste in numele poporului german. Germanii propun o comisie mixta de coordonare a operatiunii de retragere. Vor sa castige timp. Wilson ii aduce insa cu picioarele pe pamant. El le raspunde la 14 octombrie. Tonul e sec, nu de negociere, ci de somatie: ’’Evacuarea regiunilor ocupate se va face in asa fel incat superioritatea armelor Antantei sa fie mentinuta." Razboiul submarinelor trebuia sa inceteze imediat, la fel ’’practicile ilegale si inumane de devastare din cursul retragerii’’. In acelasi timp, presedintele american cere distrugerea oricarei puteri militare germane si adauga o fraza care numai bine nu-i cadea lui Wilhelm al II-lea: ’’Doar natiunea germana poate schimba puter