Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La furat

Publicat in Romania Literara, vineri 9 ianuarie 2009 ·

Construcţia cu dublu pronume neaccentuat a verbului a fura - şi-o fură - este destul de recentă, dar s-a răspîndit rapid în limbajul familiar-argotic. Pronumele feminin o are în această structură, ca şi în multe alte expresii populare şi argotice (a o păţi, a o lua la goană etc.), un sens "neutru", neprecizat; uneori, o pare să trimită la o entitate anume (ca în a o lua pe cocoaşă, unde o este "lovitura"), alteori e o simplă formă expletivă (lipsită de sens propriu-zis, ca în a o tuli sau a o mierli). Mai complicată şi mai ambiguă este interpretarea formei reflexive: poate fi vorba de un reflexiv al interesului, al participării (ca în şi-o cumpără = "o cumpără pentru sine"), dar şi de unul posesiv; acesta ar intra totuşi în contradicţie cu sensul verbului, pentru că, în principiu, cineva nu poate fura tocmai lucrul care îi aparţine (dar să nu uităm că există şi expresia a-şi fura singur căciula).

Formula este una glumeaţă, paradoxală, în care, cum se întâmplă adesea în argou, apare o inversare a rolurilor tipice. În prezentarea eufemistică a bătăii, cu răsturnarea ironic-antifrastică a perspectivei, victima este un profitor, căruia agresorul îi face o favoare. Cel bătut este, astfel, mîngîiat, altoit, cîrpit etc. Mai mult: în prim plan apare adesea, ca subiect gramatical, cel bătut, care ia, primeşte, încasează, capătă (sau chiar mănîncă) ceva. Răsturnarea majoră de roluri este însă chiar cea descrisă de construcţia a şi-o fura: victima lovirii este prezentată nu numai ca obţinînd un avantaj, ci şi ca însuşindu-şi-l cu clară intenţie şi prin mijloace neoneste. Cel bătut obţine pentru sine lovitura (sustrasă cu forţa de la cel care loveşte) sau, într-o altă interpretare, obţine (prin furt) lovitura sa, dreptul său exclusiv.

Aceste inversări paradoxale de perspectivă asigură probabil efectul umoristic şi succesul actual al expresiei. Cel mai

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 56 minute
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum o ora
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 6 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 7 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Alegeri locale Constanța Președintele unei secții de votare din Hârșova a plecat acasă cu ștampila de control

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Județean Constanța informează de faptul că un președinte de secție din județ a plecat cu ștampila de control acasă, sâmbătă, 8 iunie 2024. Mai precis, este vorba de Secția 294, Casa de Cultură Hârșova, unde președintele secției de v

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România

G4Media acum 2 ore
Astăzi a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel

A început votul în Diaspora. La ora 22.00, ora României, s-a deschis secţia din Noua Zeelandă

Mediafax acum o ora
Votarea a început la ora 22.00, ora României, când s-a deschis prima secţie de votare, organizată la Auckland, Noua Zeelandă. Duminică, la ora 00:00, ora României, se vor deschide secţiile de votare din Australia, urmate de cele din Republica Coreea

Un primar a montat o cameră de supraveghere într-o secție de votare. Edilul s-a ales cu dosar penal / Ce alte infracțiuni au fost comise în ziua de dinaintea alegerilor

HotNews acum 2 ore
Poliţiştii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de violare a confidenţialităţii votului, după ce primarul unei comune din judeţul Maramureş a montat, în cursul dimineții, o cameră de supraveghere într-o secţie

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

Vremea

București
acum

22°
sâm.

22°/33°
dum.

18°/33°
lun.

22°/37°
mar.

20°/36°
Iasi
acum

21°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
mar.

18°/32°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/28°
Timisoara
acum

22°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°