Ehei, ce clipe am trait in crasma lui Politicosu, pana acum vreo zece ani! Pe vremea aia nu te scapai in nadragi cand urcai intr-un avion, de teama ca nu cumva vreun zarghit sa ia gatul pilotilor, sa se aseze el la mansa si sa izbeasca aeroplanul de cine stie ce cladire mai semeata si de interes strategic, nu era nici criza mondiala care sa te lase fara gologani in buzunare si in incapacitatea de a mai lua credite de la banci, iar noi eram mai tineri si mai pusi pe glume, jocuri si bautura. In cazul nostru nu era betivaneala aceea dezgustatoare, cand musteriii vorbesc haotic, fara sa se inteleaga unii cu altii, sau se injura si se incaiera rupandu-si scaunele in cap, trezindu-se a doua zi dimineata mahmuri, prin spitale sau dupa gratii. Noi descantam bautura, o sorbeam cu delicatete, ca pe o licoare divina, o ambrozie la indemana plebeilor, care ne dadea puteri sa rezistam in confruntarile aspre pe care le aveam cu viata, ne ascutea mintile si ne deschidea sufletele. Desigur, mai scapam si noi haturile, band un pahar mai mult decat puteam duce, dar si in astfel de ocazii eram frumosi, manierati si grijulii la orice detaliu care ne-ar fi putut compromite. Pe atunci nu incepuse nici campania aceea desantata contra fumatului in spatiile publice – actualmente, in unele locuri guvernate de niste sariti de pe fix n-ai voie sa-ti aprinzi o tigara pe strada. Era mai multa grija fata de natura, poluarea se tinea in limite rezonabile, nu se discuta cu atata aprindere despre incalzirea globala, despre topirea ghetarilor, poate doar o gogorita a ecologistilor, e drept insa ca omenirea inhala mai putine noxe si cancerul nu facea ravagiile pe care toate leacurile din fabricile cu medicamente nu le pot stopa. Timpul trecea mai domol, lentoarea curgerii lui facea zilele si noptile mai lungi, mai pline de intamplari magice, savurate pe indelete. Anul avea