Instituţia bancară Commerzbank a început să primească ajutor din partea statul german încă din 2008, când i s-au oferit 8,2 miliarde Euro. Cu toate acestea, situaţia economică nu i-a permis o redresare optimă. Din lipsa capitalului, acţiunile Commerzbank au pierdut din valoare, banca ajungând la finele anului trecut aproape de faliment. Sursa: commerzbank.de Statul german a anunţat, în urmă cu câteva zile, crearea unui “Fond de stabilizare a pieţii financiare”, prin care s-a mai acordat o nouă şansă acestei bănci, împiedicând, încă odată falimentul.
Dacă autorităţile germane ar fi lăsat banca, a doua ca mărime în Germania, să se prăbuşească, urmările negative ar fi dezechilibrat piaţa internă, unii specialişti pesimişti fiind de părere că ar fi dus la o prăbuşire a întregului sistem financiar al ţării, antrenând şi o bună parte a sistemului financiar vest-european.
Pentru a nu induce panică, autorităţile au păstrat discreţia cu privire la situaţia reală, vestea ajutorului acordat şi a motivului surprinzând mare parte dintre germani.
Surse din cadrul băncii au anunţat că, în următoarele zile, cabinetul Merkel va discuta, alături de Comisia UE, detaliile ajutorului financiar. Infuzia de capital de stat, de 16,4 milioane de euro (împreună cu ajutorul din 2008) va duce la un pachet de 25% + 1 din acţiunile Commerzbank, ce va fi deţinut de stat, avand astfel drept de veto în Consiliul de Administraţie.