În 1989, istoricul Valerii Leonidovici Musatov era prim-adjunct al şefului Secţiei Internaţionale a CC al PCUS (şi coordonator al Sectorului Ungaria, România, Polonia şi Cehoslovacia). În această calitate, l-am rugat să răspundă întrebărilor noastre privind relaţiile româno-sovietice din vârful puterii.
Jurnalul Naţional: Stimate domnule Musatov, cum v-aţi familiarizat cu "problemele româneşti"?V. L. Musatov: Am avut o anumită legătură cu problemele româneşti, mai precis cu relaţiile sovieto-române începând din anul 1966 până în anul 1973, când lucram la Secţia Relaţii Externe a CC al PCUS pentru relaţiile cu ţările socialiste, în cadrul Sectorului Ungaria şi România (aşa cum se spunea în glumă Sectorul Transilvănean). Din această perioadă datează primele informaţii ale mele despre România şi impresii despre politica lui N. Ceauşescu. Desigur, aceasta nu se poate compara cu volumul de cunoştinţe referitoare la tematica românească pe care le deţineau colegii mei de muncă, asemenea profesionişti ca V. Potapov şi E. Karpeşcenko, sau prietenii mei care acum nu mai sunt în viaţă, N. Rembievski şi V. Demenciuk.
Când l-aţi întâlnit prima dată pe Ceauşescu? În aceşti ani am avut ocazia să-l văd adesea pe liderul român, la diferite manifestări sovietice şi internaţionale. Uneori, noi, specialiştii în problemele Ungariei, trebuia să-i înlocuim din diferite motive pe tovarăşii noştri. Odată, la începutul anilor ’70, a trebuit să-l însoţesc pe ambasadorul român, care adusese o scrisoare a lui Ceauşescu destinată lui L. Brejnev, la întâlnirea cu M. Suslov, membru al Biroului Politic, secretar al CC al PCUS.
A fost o scenă comică. Suslov l-a întâmpinat pe ambasador la uşa cabinetului său. Ambasadorul a început să spună că a fost însărcinat din partea tovarăşului N. Ceauşescu să transmită pentru tovarăşul L. Brejnev..., la care Su
