Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iustian si Mocanescu - avutii de ex-deputati ajutati de Guvern

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 10 ianuarie 2009 ·

Cei doi foşti parlamentari şi-au depus cererile pentru îndemnizaţii tranzitorii, chiar dacă din declaraţiile lor de avere nu reiese faptul că ar avea nevoie de acest ajutor

După ce Executivul a decis ca demnitarii care nu au reuşit să obţină un nou mandat să primească o indemnizaţie tranzitorie, pe o perioadă de trei luni, doi din cei şapte deputaţi de Constanţa şi-au depus cererile, Mircea Iustian (PD-L) şi Dan Mocănescu (PRM, ulterior independent).

În articolul 41 din Legea 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor este prevăzut faptul că „după expirarea mandatului, deputaţii şi senatorii care nu au mai fost aleşi şi nici nu beneficiază de pensie sau de altă sursă de venit beneficiază în continuare, pe o perioada de cel mult trei luni, de îndemnizaţie tranzitorie din partea Camerei respective". Au existat şi voci, dintre cele 48 care au solicitat ajutor de la stat, care s-au declarat extrem de nemulţumite în privinţa sumei care li se acordă, apreciind-o ca fiind extrem de mică.

Dintre cei doi foşti deputaţi constănţeni care au solicitat venitul pe următoarele trei luni, doar Mircea Iustian şi-a actualizat, aşa cum prevede legea, declaraţia de avere la încheierea mandatului înainte de 15 decembrie. Medic primar până în 2000, când a intrat în Parlament, Iustian cere acum ajutor din partea statului, până îşi va găsi o altă ocupaţie care să-i asigure un venit stabil. Însă la o simplă privire asupra conţinutului acesteia, oricine ar aprecia că gestul fostului deputat este o sfidare: două terenuri agricole, unul forestier şi unul intravilan, două apartamente şi o casă de vacanţă în Mureş, două tablouri - Palady şi Tonitza, moştenite, în valoare de 8.000 de euro şi două depozite bancare de 50.000 de lei (din 2.000), respectiv 10.000 de euro (din 2008). La capitolul venituri anuale în anul fiscal 2007, Iustian a beneficiat do

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România!

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur slab cu magnitudinea 3,1 s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, la ora locală 1:20, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (I

Nou termen în Dosarul 2 Mai Vlad Pascu, va fi adus la Judecătoria Mangalia (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 41 minute
Un nou termen de judecată a fost programat astăzi 23 mai 2024, în dosarul 2 Mai, la Judecătoria Mangalia, în care va fi adus fizic Vlad Pascu. La sediul Judecătoriei s-a prezentat Judecătoarea Ancuța Ioana Popoviciu, dar aceasta nu a dorit să stea d

VIDEO Un cort s-a prăbuşit în Mexic în timpul unui miting electoral, provocând morţi şi răniţi

Mediafax acum 29 minute
Tragedia s-a întâmplat în nordul Mexicului, în timpul unui miting electoral pentru alegerile prezidenţiale al candidatului partidului de opoziţie dat de partidul Movimiento Ciudadanos, Jorge lvarez Maynez. Cortul electoral s-a prăbuşit, probabil din

Revolte în Noua Caledonie: Poliția franceză va rămâne în arhipelag „atât timp cât va fi nevoie”, anunță Macron FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 37 minute
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat că forțele de poliție vor râmâne în Noua Caledonie atât timp cât va fi necesar, pentru a ține sub control revoltele care au pornit săptămâna trecută. Președintele francez a declarat că forţa de 3.000

Coreea de Sud anunţă un plan de sprijin de 17,5 miliarde de euro pentru industria semiconductorilor. Un "mega-cluster de semiconductori" construit la periferia Seulului va deveni cel mai mare complex de producţie de semiconductori din lume

News.ro acum o ora
Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a anunţat joi un nou plan de sprijin în valoare de aproximativ 17,5 miliarde de euro pentru a consolida industria de semiconductori a ţării, un sector strategic aflat în centrul unei bătălii mondiale, relatează

Doi răniţi după un accident între un trailer cu maşini şi un camion de marfă

Press Alert acum o ora
< p> Două persoane au fost rănite, joi dimineața, într-un accident între un trailer care transporta mașini și un camion de marfă, pe DN 6, în zona localității Armeniș, județul Caraș-Severin. Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al

Vremea la Constanța, joi, 23 mai 2024

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 23 mai 2024, la Constanța, temperaturile se vor menține în jurul valorii de 20°C. Umiditatea relativă a aerului este de 75%, iar șansele de precipitații sunt de 0%. Vântul va sufla cu o viteză de 16 km/h, contribuind la o zi destul de plăcut

Zeci de păsări flamingo pot fi admirate în Delta Dunării, pe braţul Sfântu Gheorghe VIDEO

Adevarul acum 35 minute
Zeci de exemplare de păsări flamingo au putut fi văzute zilele trecute pe braţul Sfântu Gheorghe al Dunării, a anunţat Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) care a publicat pe pagina sa de Facebook şi o înregistrare video cu păsă

Liderul cecen Ramzan Kadyrov s-a întâlnit cu Vladimir Putin și i-a oferit "zeci de mii de soldați", care să lupte în Ucraina

Ziare.com acum 2 ore
Liderul cecen Ramzan Kadyrov a declarat joi dimineaţă că s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin la Kremlin şi s-a oferit să trimită mai mulţi luptători pentru a ajuta Moscova în conflictul său de peste doi ani din Ucraina, relatează Reuters. Ka

Iran: Preşedintele Raisi înmormântat joi în oraşul-sfânt Mashdad

HotNews acum 3 ore
Preşedintele iranian Ebrahim Raisi, decedat luni într-un accident de elicopter, urmează să fie înmormântat joi seară la Mashhad, oraşul său natal, după două zile de ceremonii funerare care au mobilizat sute de mii de susţinători ai Republicii Islami

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

23°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

19°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°