Zavaidoc era renumit pentru vocea lui nemaipomenită, încărcată de dramatism, plină de nuanţe infinitezimale şi pătrunsă de un sublim etos romantic, dublată de un volum performant.
Zavaidoc avea o forţă extraordinară. Putea cânta ore în şir fără microfon şi fără staţie de amplificare, fără să obosească. Acoperea cu glasul său o orchestră de 20-30 de persoane.
Fireşte, eu nu l-am cunoscut, dar am aflat despre el că, datorită calităţilor sale vocale cu totul excepţionale, a fost trimis la Dumitru Mihăilescu Toscani, tenor al Operei Române, pe la care treceau toate marile voci ale timpului, care a încercat, zadarnic, să-l facă tenor. Zavaidoc a fost dorit şi de Dimitrie Cutavas într-una din trupele sale lirico-dramatice, Petre Ştefănescu Goangă, celebrul cântăreţ de operă, a încercat şi el, tot fără rezultat, să-l determine pe Zavaidoc să renunţe la lăutărie în favoarea artei lirico-dramatice.
CĂUTAT. Talentul şi virtuozitatea vocală a lui Zavaidoc au fost recunoscute chiar de la bun început, dar consacrarea sa definitivă, ca vedetă a timpului, a venit abia după terminarea primului război mondial. Având calităţi vocale deosebite, ar fi putut fi cântăreţ de operă, însă nevoia de bani şi dorinţa de a deveni cât mai repede celebru, precum şi firea sa năvalnică l-au determinat să cânte în restaurantele din Bucureşti, dar şi din alte oraşe: Piteşti, Arad, Iaşi, Târgovişte, Ploieşti, Roşiorii de Vede, Caracal, Timişoara, Câmpulung Muscel, Cernăuţi, Odessa, Tighina. A cântat şi în Bulgaria, Cehoslovacia, Franţa, Rusia, Ucraina şi Ungaria, iar în 1937 a făcut parte din delegaţia care a reprezentat România la Expoziţia Universală de la Paris.
LINII. Calitate, stil şi valoare sunt cele trei coordonate care l-au impus pe Zavaidoc în lumea muzicală şi au făcut ca atunci când au început să apară discurile electrice să p
