Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petrom ar putea mari disponibilizarile din cauza crizei

Publicat in Ziarul Financiar, luni 12 ianuarie 2009 ·

Cea mai mare companie romaneasca are deja in program disponibilizarea a circa 3.000 de angajati incepand din februarie, in cadrul procesului de restructurare inceput la privatizare.

Petrom Bucuresti (simbol bursier SNP), cea mai mare companie locala care are si cei mai multi angajati in structurile sale, va initia incepand cu luna februarie a acestui an un program de disponibilizari prin intermediul caruia 3.000 de angajati, din cei peste 30.000, ar urma sa paraseasca compania in mai multe etape, potrivit unor surse din piata.

Contextul economic dificil ar putea determina insa Petrom sa disponibilizeze inca circa 4.000 de salariati, potrivit Mediafax, numar suplimentar cifrelor prevazute in programul de restructurare convenit la momentul privatizarii.

"Petrom a inceput inca din anul 2005 un program de restructurare care cuprindea si diminuarea numarului de salariati, alaturi de multe alte masuri de eficientizare a companiei. Acest lucru va continua si anul acesta, dar orice astfel de program se desfasoara in intelegere cu sindicatele. Este posibil ca din cauza actualei situatii financiare sa existe anumite suplimentari in ceea ce priveste numarul celor disponibilizati, dar acesta nu va fi in niciun caz de ordinul miilor", spun reprezentantii Petrom, care nu au confirmat nici nivelul de 3.000 de angajati care ar urma sa paraseasca firma in acest an, in cadrul programului de restructurare.

Deocamdata, potrivit informatiilor existente, singurii salariati ai Petrom care au avut de suferit din cauza crizei financiare sunt cei 600 de angajati ai combinatului Doljchim care au intrat in somaj tehnic odata cu inchiderea temporara a unitatii.

Liderul sindicatelor Petrom, Liviu Luca, sustine ca nu s-a discutat suplimentarea disponibilizarilor.

"Eu nu stiu nimic despre aceasta cifra si daca nu stiu inseamna ca nu s-a discutat. In ceea ce

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Euro 2024 a început. Scorul meciului Germania - Scoţia a devenit 5-1 / Tricolorii urmăresc împreună partida de deschidere - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin. UPDATE - Scorul este 5-1, după ce pentru germani a înscris şi Can ‘90+3. UPDATE - Scorul de d

Oficial SUA la București: România ”are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii”

Ziare.com acum 3 ore
Ambasada SUA precizează că încheierea cu succes a exerciţiului Ramstein Legacy24, desfăşurat în perioada 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia, demonstrează că România "are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii şi teri

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 6 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Vladimir Putin a anunțat câți militari ruși participă la ofensiva din Ucraina. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale"

Ziare.com acum 3 ore
Aproximativ 700.000 de militari ruşi participă în prezent la ofensiva din Ucraina, a anunţat vineri, 14 iunie, preşedintele rus Vladimir Putin, transmite France Presse. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale", a declarat

Prinţesa Kate participă sâmbătă la un eveniment regal, prima sa apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer / Despre lupta cu boala: „Nu am ieșit încă din impas”

HotNews acum 4 ore
Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, spune că face „progrese bune” în tratamentul împotriva cancerului și anunță totodată că va lua parte, sâmbătă, la tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, organizată cu ocazia zilei de naşter

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Horoscop sâmbătă, 15 iunie. Zodia care are tendința de a arunca banii pe fereastră

Adevarul acum 5 ore
Pentru sâmbătă, 15 iunie, Lorina, astrologul Click!, a realizat predicții complete în cazul fiecărei zodii a horoscopului. O zodie este sfătuită să nu amestece viața amoroasă cu afacerile, în timp ce un nativ se simt expus din punct de vedere financ

Curtea Penală Internaţională ar fi investigat noi crime de război ruseşti

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unor surse familiarizate cu cazul, adunate de Reuters, ancheta examinează atacurile asupra infrastructurii care au pus în pericol vieţi prin întreruperea alimentării cu energie electrică şi apă, tăierea conexiunilor cu echipele de intervenţ

Al doilea Sistem Patriot a fost operaționalizat în România. Ce înseamnă pentru securitatea țării

Ziare.com acum 10 ore
Al doilea Sistem Patriot al Rmâniei a fost operaționalizat vineri, 14 iunie, la poligonul Capu Midia. Poligonul de la Capu Midia, situat în zona Mării Negre, a fost gazda testelor pentru cea de-a doua baterie Patriot, menită să asigure protecția fla

Vremea

București
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Iasi
acum

17°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

18°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/30°
mar.

18°/31°