Fiindcă legea care le interzice antrenorilor să pregătească două echipe într-un sezon nu prevede sancţiuni, cehul nu riscă nimic pregătind CFR. Sursa: Mediafax
Primele antrenamente ale echipei de fotbal CFR Cluj au iscat primele semne de ambiguitate privind atribuţiile pe care le are Dusan Uhrin jr., cehul angajat în funcţia de consilier sportiv, dar adus pentru a pregăti campioana.
Mircea Rădulescu, directorul Şcolii Federale de Antrenori din cadrul FRF şi, totodată, cel care a susţinut promulgarea legii care le interzice tehnicienilor să pregătească două echipe din acelaşi eşalon într-un sezon, pare în încurcă tură.
Sâmbătă, influenţat de imaginile TV care-l arătau pe Uhrin prezent la primul antrenament din 2009 al ardelenilor, „Riciu“ s-a zburlit la Uhrin: „Nu ştiu dacă e bine că Uhrin stă pe margine la antrenament. Clubul CFR riscă o sancţiune, nu ştiu exact care va fi aceasta. Asta e treaba Comisiei de Disciplină“.
Cehul îşi vede liniştit de treabă
Practic însă, Uhrin nu riscă nimic antrenând echipa din Gruia, dat fiind faptul că regulamentul e făcut pe genunchi şi nu prevede nicio pedeapsă pentru abaterea respectivă, iar legile nu pot fi modificare în timpul sezonului.
Uhrin nu s-a speriat de ameninţările lui Rădulescu. Cehul a discutat şi ieri cu jucătorii în vestiar şi s-a implicat în conţinutul şedinţei de pregătire. Rădulescu îşi caută salvarea la Mircea Sandu: „O să mă duc cu regulamentul în mână la domnul Mircea Sandu, să vedem ce măsuri puteam lua“. Preşedintele FRF spune însă că n-are de gând să se implice şi îl anunţă pe subordonatul său că eventualele modificări vor putea fi făcute doar după terminarea sezonului şi doar cu acceptul Adunării Generale.
Naşu’ i-ar suspenda mai degrabă pe ziarişti
„Schimbările de regulament nu se pot face în timpul de