O. Nimigean nu se pronunta pina nu simte ca e nevoie sa dea un verdict compensativ, sa transeze o problema. Nu scrie caldut, nu are ambitii de exhaustivitate, prefera discutia in raspar exercitiului analitic. Dar crede, vadit, intr-o etica a scrisului. Unul dintre oamenii pe care ii pretuiesc de macar 10 ani in Iasii nostri cei doldora de ambitii marunte si orgolii nejustificate este O. Nimigean. Cunoscut mai ales ca poet, autorul insusi se pretuieste mai ales in aceasta nobila ipostaza, neglijind, risipitor cum il stiu, un alt mare talent pe care altii il mimeaza cu sistema: acela de eseist, de nu chiar de critic literar in toata puterea cuvintului. Si totusi, masivul volum publicistic aparut la editura Vremea, Inertii de tranzitie, altruisme & alte bahluviuni literare, reprezinta mult mai mult decit addenda unei opere lirice. Parcurgind insa opul, aflam o alta explicatie a fragmentarismului: Nimigean nu insira articole protocolare, nu scrie din obligatie, ci intervine atunci cind considera ca un anumit echilibru a fost lezat grosier. Prin urmare, vina lui cea mai puternica este cea etica; el cauta sa restabileasca, utopic sau nu, dreptatea. Isi recunoaste, de altfel, duiosul donquijotism. Pozitia sa este cea "est-etica", una insa pe care are inteligenta de a nu o absolutiza sau de a nu o substitui celei estetice. Numai ca, gratie spiritului sau justitiar, nu se poate face ca ploua atunci cind pe scena literaturii se desfasoara spectacole bine regizate de nedreptate sau chiar mirsavie. Prin urmare, O. Nimigean nu este un critic literar propriu-zis. El nu se lasa pur si simplu sedus de cutare carte, ci prefera sa apere legitimitatea estetica a unui autor doar daca il considera nedreptatit. Din acest simt al dreptatii scrie cu precadere despre cei pe care ii considera ocultati, despre amicii din Clubul 8 iesean (e adevarat, majoritatea scriitori autentici), despre Nic