Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REVENDICĂRI SALARIALE/Grevă generală la BCR

Publicat in Jurnalul, marți 13 ianuarie 2009 ·

Prima grevă generală din sistemul bancar va începe mâine. Banca Comercială Română, cea mai mare bancă din România. Conducerea BCR spune că va lua măsuri pentru asigurarea unui nivel minim de servicii pentru clienţi.

Salariaţii Băncii Comerciale Române (BCR) sunt nemulţumiţi de creşterile salariale pe care conducerea băncii le-a acceptat pentru acest an. În cadrul ultimei negocieri, executivul băncii a propus o majorare de salariu cu 50% din rata inflaţiei pe 2008 şi menţinerea majorităţii drepturilor din contractul colectiv de muncă pe 2008, însă nu a mai dat certitudinea că stimulentele de vacanţă şi de Crăciun vor mai fi acordate, acestea fiind legate de performanţele financiare ale BCR. Federaţia Sindicatelor Independente (FSI) nu a fost de acord cu această propunere şi a decis intrarea în greva generală. La rândul său, managementul BCR a anunţat că va contesta decizia salariaţilor în justiţie, pentru că propunerile salariale pe care le-a făcut reprezintă un angajament pe care banca şi-l poate permite în condiţiile economice actuale. Mai mult, conducerea BCR şi-a luat angajamentul de a păstra numărul de angajaţi la nivelul de aproximativ 8.700. La finele lunii noiembrie a anului trecut, personalul băncii totaliza 9.420 de angajaţi.

NEGOCIERI SUCCESIVE

Cele două părţi s-au întâlnit de şase ori, dar nu au ajuns la un punct comun în cadrul negocierilor. Oferta conducerii băncii a fost respinsă şi în cadrul întâlnirii de conciliere desfăşurată la sfârşitul săptămânii trecute, în prezenţa conciliatorului legal desemnat. "Decizia Federaţiei Sindicatelor Independente din BCR survine în contextul în care contractul colectiv de muncă a expirat la sfârşitul anului trecut, în pofida eforturilor depuse de managementul BCR pe parcursul negocierilor de a găsi o soluţie convenabilă pentru ambele părţi în contextul economic dificil din România

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 3 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 2 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 4 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Kievul acuză armata rusă de decapitarea unui militar ucrainean

News.ro acum 38 minute
Procurorul general al Ucrainei Andrii Kostin acuză marţi forţele ruse de ”decapitarea” unui militar ucrainean în regiunea ucraineană Doneţ, în apropierea frontului de est, relatează AFP. ”Am primit informaţii potrivit cărora şefii unităţilor forţelo

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 2 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 5 ore
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 5 ore
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Polițiștii nu vor mai avea voie cu tatuaje. Cum li se schimbă statutul

Adevarul acum 2 ore
Tinerii care se vor înscrie la un concurs pentru ocuparea unei funcții de execuție vacante prin încadrare directă, reîncadrare sau transfer în Poliție nu vor avea voie să aibă tatuaje.

Două fetiţe de 5 şi 7 ani din Ploieşti au fost AGRESATE sexual de un bărbat în vârstă de 41 de ani. Cum l-a găsit mătușa fetelor pe suspect

Gandul acum o ora
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați, de către un bărbat, despre faptul că nepoata sa de 5 ani ar fi fost agresată sexual de un bărbat. În urma verificărilor efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul

Vremea

București
acum

29°
mar.

22°/34°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

27°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
Constanta
acum

24°
mar.

21°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

28°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°