Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fumatul a „ars" peste 70% din baruri

Publicat in Ziua Constanta, marți 13 ianuarie 2009 ·

Majoritatea barurilor controlate de inspectorii de la OPC au fost amendate pentru că nu respectau prevederile noului act normativ

O dată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de Guvern 5/2008 privind modificarea şi completarea Legii 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor de tutun s-a crezut că cei discriminaţi şi lăsaţi deoparte vor fi fumătorii. S-a întâmplat exact invers.

La o săptămână de la demararea controalelor Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (OJPC) Constanţa s-a tras linie şi s-a constatat că un procent covârşitor de patroni au optat să-şi transforme barul într-unul de fumători. Potrivit actualei legi, localurile care au suprafeţe mai mici de o sută metri pătraţi sunt scutite de obligaţia de a-şi amenaja încăperi speciale pentru (ne)fumători. Gheorghe Trandafir, inspector adjunct la OJPC Constanţa, a constatat acelaşi aspect pe care, de atâtea ori, l-au simţit pe pielea lor persoanele care nu pun ţigara în gură: aproape niciun patron nu-şi doreşte să-şi transforme barul, restaurantul, cafeneaua, clubul etc în local de nefumători. Tocmai de aceea, în urma controalelor s-a constatat că peste 70% dintre reprezentanţii localurilor nu amenajaseră unităţile conform noii legi a fumatului. Aşa că inspectorii OPC spun că nu trece zi fără să nu fie sancţionat vreun agent economic din Constanţa. Amenzile aplicate au valori cuprinse între 2.500 şi 5.000 lei. Potrivit actului normativ, la exteriorul localurilor care au mai puţin de o sută metri pătraţi trebuie să fie afişat dacă sunt sau nu de fumători. În rest, fumatul va fi permis numai în camere special amenajate, care să nu fie spaţii de tranzit sau de acces în spaţiul public închis şi să fie dotate cu sisteme de ventilaţie şi excavatoare.

Majoritatea barurilor controlate de inspectorii de la OPC au fost amendate pentru că nu respe

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins / S-au tras focuri de armă

News.ro acum 2 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Modul în care companiile aeriene stabilesc preţurile biletelor de avion, analizat de Consiliul Concurenței

HotNews acum 32 minute
Consiliul Concurenţei a declanşat o analiză care vizează modul în care companiile aeriene stabilesc nivelul preţurilor biletelor de avion pentru rutele care au plecare din România. Pe AeroportFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei „Consiliul Concurenţei a

Ciolacu despre cazul foștilor generali SRI Coldea şi Dumbravă: Partidul principal al penalilor a devenit USR

HotNews acum o ora
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, sâmbătă, că în mandatul său de premier Justiţia funcţionează iar „principalul partid al penalilor a devenit USR”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / Malina Norocea Președintele PSD a făcut afirmaţia răspunzâ

Concedierea lui Xavi ar putea costa FC Barcelona suma de 15 milioane de euro

News.ro acum o ora
Publicaţia La Vanguardia notează că demiterea lui Xavi ar putea costa Barcelona până la 15 milioane de euro. Vineri, în urma unei întâlniri între conducere şi antrenor, FC Barcelona a anunţat că Xavi va părăsi clubul la finalul sezonului, deşi are c

Sociologul Vasile Dîncu: În momentul acesta, sondajele arată că Mircea Geoană are o candidatură credibilă / Ar putea să fie în finala prezidenţială

News.ro acum 3 ore
Sociologul Vasile Dîncu (PSD) a explicat, sâmbătă, că Mircea Geoană este, în acest moment, un personaj credibil, având în vedere că ocupă cea mai înaltă funcţie deţinută de un român în sistemul internaţional. Dîncu a precizat că Geoană este apreciat

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 4 ore
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum 4 ore
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

Avion TAROM, decolat de pe „Charles de Gaulle”, din Paris, întors din zbor după ce a lovit un stol de păsări

Gandul acum 50 minute
Un avion al companiei TAROM, ce urma să ajungă de la Paris la București, s-a întors din zbor pe Aeroportul „Charles de Gaulle” din cauza unui incident petrecut imediat după decolare. Din câte se pare, aeronava a lovit un stol de păsări, incident cun

Bărbatul suspectat că și-a ucis nepoata de 8 ani a fost prins în apropierea locuinței sale. S-au tras focuri de armă

Ziare.com acum 2 ore
Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani suspectat că şi-a ucis nepoata de 8 ani a fost prins în apropierea locuinţei sale, fiind imobilizat de către poliţişti, după ce s-au tras şi două focuri de armă în plan vertical. ”În urmă cu puţin timp, băr

Vremea

București
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

22°
sâm.

16°/22°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

28°
sâm.

12°/28°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°