Luati prin surprindere, intelectualii europeni vor trebui sa dea un nou tip de om universal. America a castigat toate pariurile, in afara acestuia: individul ce sta la baza ei e o notiune fara continut, o abstractie, o formula de politete - individul concret e mai mizerabil decat in mai vechile, aristocratele si feudalele state europene. Europa nu mai are alt mit in afara acestuia, de om universal. Orice altceva e semnul unei schisme. Grecii nu s-au gandit sa fie greci cand au inceput sa gandeasca. Si-au dat seama pe parcurs, la ce sa ne gandim inca nu stim - ca sa devenim europeni; nu vom putea fi in virtutea faptului ca am fost. America ne-a salvat de ideologia maselor prin individ, cine ne va salva de ideologia individului?
In afara variantelor mai vechi, de om al luminilor bunaoara, o singura varianta mai face concurenta pe scena lumii acestui om universal, intruchipandu-l: omul etern. In Europa nu mai exista oameni eterni. Sunt pe cale de disparitie (sic!). Alte specii de oameni calca locul, nu mai exista deci acei oameni care au luat totul de la inaintasi - grai, port, case, traditii - si le-au pus mai incolo o suta de ani, neschimbate. In Egipt au fost trei mii de ani in care nu s-a schimbat aproape nimic. Cum se simteau oamenii dupa trei mii de ani de nimic?
Cineva mi-a aratat o fotografie din interiorul unei case parasite din Tara Motilor. Era o schelarie de lemn decojit, un acoperis transparent pe care se urcase iarba si aspectul acela de barne prabusite, de smocuri de paie umede, improvizatia aceea de lemne indoite cu un asemenea simt ca parca se tineau toate unele de altele. Si unde era motul? Am simtit ca din gaura aia am iesit noi toti. Era ca o fereastra in neolitic, un om etern, intreg, modern, care abia plecase de acasa. Catedralele din Nord pareau acum facute din paie, la dispozitia unui capriciu gotic de jumatate de secol si casa aia