Într-un interviu acordat, în acestă seară, ministrul demisionar al Administraţiei şi Internelor a oferit mai multe explicaţii cu privire la decizia sa de a renunţa la funcţia de ministru, dar şi câteva comentarii cu privire la decizia PSD cu privire la persoana sa. Sursa: EVZ
"Aşa face un bărbat şi un om de onoare", a spus Gabriel Oprea cu privire la decizia sa de a demisiona din funcţia de ministrul al Internelor. Acesta consideră că a luat o hotărâre corectă, în contextul în care a constatat că îi este imposibil să îşi formeze echipa pe care şi-o doreşte, "în baza competenţelor şi a legii".
Nu suntem trădători
Referitor la o eventuală părăsire a Partidului Social Democrat, Gabriel Oprea a respins din start ideea, precizând că nu face parte din rândul trădătorilor, iar, în cazul în care se va lua decizia excluderii sale din partid, va "rămâne cu inima la social-democraţi".
Numirea lui Ardelean, decizie de ministru
Numirea lui Virgil Ardelean, precum şi a celorlalţi secretari de stat a fost făcută în asentimentul PSD, este de părere Gabriel Oprea, care a precizat că toţi cei patru secretari de stat sunt persoane agreate de partid şi aflate pe listele cu propuneri ale acestuia.
În plus, conform legii, formarea echipei este o atribuţie exclusiv ministerială, iar componenţa acesteia a fost decisă exclusiv pe baza competenţelor. În opinia lui Oprea, Ardelean era persoana competentă să ocupe acea funcţie.
"L-am numit pe domnul Virgil Ardelean pentru că este un om competent şi toţi secretarii de stat au fost agreaţi de către cele mai puternice organizaţii de partid. Am făcut aceste numiri pentru că îmi permite legea şi am avut un singur criteriu atunci când am propus aceste numiri: profesionalismul", a mai spus Gabriel Oprea.
Supus "execuţiei publice"
Despre d