Menite să creeze imaginea unui executiv hotărât să reducă risipa şi să ia criza de coarne, cele mai recente decizii ale guvernului Boc s-ar putea dovedi costisitoare, şi nu neapărat folositoare pe termen lung.

Hotărârile în cauză sunt bine-cunoscute şi au fost dezbătute deja până la refuz: cumularea pensiilor şi a salariilor, îngheţarea angajărilor în administraţie şi îngheţarea salariilor şefilor de agenţii la circa 1.000 de euro pe lună.

Fără discuţie, remuneraţiile unor bugetari sfidau orice normă a bunului-simţ şi a logicii economice, nefiind justificabile în forma lor dinainte de alegeri. Hotărârile noului guvern ignoră însă cauzele bolii în favoarea tratării superficiale a simptomelor, creând „efecte colaterale“ deloc de neglijat.

Voi lăsa la o parte cazurile actorilor celebri şi ale altor „victime“ ale febrilităţii generate de măsurile amintite. Miezul problemelor pe care guvernul Boc a încercat să-l atace este însă în altă parte. El derivă dintr-o carenţă ce a subminat şi continuă să submineze capacitatea României de a se guverna în special în perioada crizei: gestionarea din topor a resurselor umane.

Criza economică şi transformările pe care le aduce cu sine sunt atât de dramatice încât acutizează nevoia de „a stoarce“ cât mai mult din fiecare resursă disponibilă. În acest context, se ascute concurenţa pentru resurse umane bine pregătite, nu doar între sectorul public şi cel privat, dar şi între companii şi chiar între ţări.

„Uneltele“ cu care trebuie abordat un astfel de context nu trebuie însă reinventate. Din această criză vor ieşi statele care au o economie flexibilă, cele care duc continuu şi câştigă o bătălie esenţială - lupta pentru resurse umane talentate, „bătălia pentru creiere“.

În acest context internaţional de care nu ne mai putem feri, plafonarea unor salarii nu va r