Mii de copii ai „stranierilor“ s-au întors la şcolile din ţară după ce, ani întregi, au învăţat la instituţii de învăţământ din Spania sau Italia. Ei sunt trataţi de colegi cu mici răutăţi. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
„Era mai bine acolo, carte nu se învăţa aproape deloc“, spune Cosmin Dumitrache fără sfială în faţa directoarei, care-l priveşte îngăduitor. Rosteşte apăsat fiecare cuvânt. „M-aş întoarce acolo, normal. Începeam orele la opt până la unu şi dup-aia aveam pauză şi mai făceam două ore de la trei la cinci“, îşi aminteşte băiatul care s-a întors în luna noiembrie a anului trecut la şcoala unde a învăţat alfabetul, după doi ani în care a învăţat în Benidorm, Spania.
La fel ca el, la Şcoala Generală cu clasele I-VIII „Constantin Brâncoveanu“ din Slatina sunt şapte copii care s-au întors în ţară împreună cu părinţii. „Noi am plecat ca să strângă mami şi tati bani ca să ne facem aici o casă. Ne-am întors cu toţii, dar apoi mami cu tati au plecat ca să mai aducă bani. Mami lucra la curăţenie şi tata în construcţii“, explică băiatul de clasa a V-a problema de oameni mari. Se învoieşte mai degrabă să-ţi scrie o propoziţie în spaniolă pe tablă, dar chicotelile colegilor îl întorc în bancă, intimidat. „La început am fost mai ruşinos, dar m-am obişnuit acuma cu colegii“, spune Cosmin.
„Cel mai mult mi-a plăcut să învăţ limba lor, „lengua“ se chema. Româna o uitasem aproape de tot. Acuma am luat 7 în teză la română şi 9,20 la matematică“, declară, cu mândrie, Cosmin, aşteptând cuvintele de laudă ale doamnei directoare. Cât despre profesorii spanioli, a avut dascăli „buni la inimă“, dar a auzit că nu toţi au fost atât de îngăduitori. „Erau nesimţiţi, aveau ură pe români. Mi-a spus mie văru-meu“, zice cu sprânceana ridicată băiatul, acum când nu-l mai împiedică nimic să vorbească despre experienţa spaniolă.
„Tati a zis că
