Am fost întrebat recent de ce, într-un clasament al primelor 300 de companii din Europa Centrală şi de Est, nu exista niciuna românească, fie privată, fie de stat. Iniţial, am dat explicaţiile obişnuite: pieţe de capital nedezvoltate, lipsă de voinţă şi de viziune politică etc. Însă, întrebarea mi-a rămas în minte. Ştiam că pierd ceva din vedere. Acel ceva a devenit limpede de curånd, după o prezentare în faţa unuia dintre cei mai puternici oameni din Romåni

Am fost întrebat recent de ce, într-un clasament al primelor 300 de companii din Europa Centrală şi de Est, nu exista niciuna românească, fie privată, fie de stat. Iniţial, am dat explicaţiile obişnuite: pieţe de capital nedezvoltate, lipsă de voinţă şi de viziune politică etc. Însă, întrebarea mi-a rămas în minte. Ştiam că pierd ceva din vedere. Acel ceva a devenit limpede de curånd, după o prezentare în faţa unuia dintre cei mai puternici oameni din Romånia.

În cei 12 ani pe cale să se împlinească de la întoarcerea mea în Romånia, m-am întålnit şi am discutat cu aproape toţi „oligarhii“ locali. Aceşti oameni trăiesc în måndrie şi paranoia - o combinaţie adesea fatală. În mod instinctiv, îşi arată neîncrederea faţă de majoritatea celorlalte persoane - şi faţă de romåni în special (subsemnatul nefiind o excepţie!). De la bun început, se plasează pe o poziţie defensivă, uneori chiar ostilă. Le place să-ţi arate că te înşeli şi că ei, de fapt, ştiu mai bine, indiferent de subiect. Cånd nu înţeleg ceva, nu te lasă niciodată să intervii, de teamă să nu se facă de rås.

E posibil ca pentru aceste tipuri de comportament să existe explicaţii raţionale. Mulţi dintre aceşti oameni au un trecut tulbure, legat de fostul Partid Comunist sau de serviciile de informaţii. Inevitabil, s-au obişnuit cu o anume înţelegere a valorilor necesare pentru a avea succes în cercurile respective. Abilităţile de care av