Rapidul se află în grea cumpănă. Grigore Sichitiu, preşedintele situaţiei de criză din Giuleşti, om care în trecut ţinea sub embargo precaut şi cele mai inofensive informaţii despre echipă, a făcut de această dată declaraţii tranşante. A vorbit Grigore Sichitiu despre achiziţii nereuşite, despre necesitatea îndepărtării din lot a unor jucători cu salarii mari şi prestaţii modeste, dar şi despre posibilitatea vânzării unor fotbalişti valoroşi, banii astfel obţinuţi fiind absolut necesari în salvarea clubului din funia unor datorii apăsătoare.
Verdictul este dureros, echivalent cu o amputare, dar absolut necesar pentru salvarea pacientului în condiţiile în care despre un transplant de capital nici nu poate fi vorba. Şi nu poate fi vorba despre un transplant de capital pentru simplul motiv că nu există donatorul. Dificultăţile cu care se confruntă Rapidul nu rezidă însă doar din gravitatea diagnosticului. Se opresc însă în gravitatea diagnosticului. Crizei de capital i se suprapune şi criza de timp în care se lucrează, o criză acutizată de faptul că la Rapid nu există persoana care să-şi asume responsabilitatea unor decizii tranşante.
Datoriile Rapidului, inexistenţa unor finanţatori ai clubului, dar şi criza de autoritate din Giuleşti sunt indiscutabil cauzate de tranzacţia confuză în care au intrat George Copos şi Fathi Taher. La început, lucrurile păreau aşezate într-o logică fără cusur. Copos dorea să vândă, Taher dorea să cumpere şi, după negocieri meseriaşe, cei doi au bătut palma. Am fost lăsaţi să înţelegem că Taher va plăti în tranşe preluarea afacerii şi că până la achitarea întregii sume convenite Copos urma să rămână acţionar, fie el chiar şi minoritar.
O bună perioadă de timp Taher a făcut poza omului providenţial pentru Rapid. A restructurat clubul, a remaniat lotul prin importuri masive, a îndepărtat din echipă
