Mircea Geoană l-a sunat pe premier, i-a spus că partidul nu e de acord cu aceste numiri şi l-a rugat să nu continue procedurile de validare, adică să nu publice numirile în Monitorul Oficial. Domnul Boc a promis că aşa va face, dar a trecut la publicarea acelor nume, în regim de urgenţă în Monitorul Oficial. Din acest moment, “afacerea Oprea” nu mai e una de interes restrâns, ci una de interes public.

Decizia luată luni de PSD, decizie prin care unui ministru i s-a retras sprijinul politic după numai trei săptămâni de la instalarea în funcţie, este şi va fi comentată în fel şi chip. Dintr-o perspectivă strict internă, legată de partid, evenimentele care s-au produs pot fi interpretate diferit, cu grade mai mici sau mai mari de indulgenţă sau de exigenţă, cu apetit pentru conspiraţii complicate sau pentru un realism sec. Înseşi deciziile lui Gabriel Oprea, care au declanşat întreaga situaţie, pot fi caracterizate în mai multe feluri. Ambiţie personală exagerată? Trădare? Indisciplină? Naivitate?

Atâta vreme cât vorbim doar de ceea ce s-a petrecut în PSD, cazul în sine are o importanţă redusă, se naşte şi se epuizează, până la urmă, în peisajul sec al statutelor şi regulamentelor de partid. Dar, din păcate, nu avem de-a face doar cu un eveniment politic de uz intern, ci cu o situaţie care poate compromite o guvernare abia născută.

Şi alianţa dintre cele două partide, aflate acum la guvernare, se bazează, ca oricare lucru care se doreşte serios, pe regulamente, pe acorduri şi pe proceduri. Aceste proceduri spun clar că numirea secretarilor de stat se face cu acordul conducerii partidului care îi propune şi că propunerile trebuie să vină direct de la aceste conduceri şi nu de la miniştrii titulari.

Domnul Emil Boc a încălcat prima dată aceste proceduri atunci când a acceptat propunerile direct de la Gabriel Oprea.