Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mitrea pe blog „Nu Geoana a fost primul care a reactionat violent la numirile de la MAI“

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 14 ianuarie 2009 ·

Imediat după ce PSD-ul a decis sancţionarea ministrului de Interne, Gabriel Oprea pentru că şi-a permis numirea unor oameni în structurile de conducere a ministerului, unul dintre partizanii coaliţiei de guvernare PSD-PD-L, Miron Mitrea şi-a exprimat pe blogul său – jurnal, opiniile referitoare la acest subiect.

„Ministrul Oprea şi-a permis să numească nişte secretari de stat şi nişte şefi de departamente în ministerul pe care îl conduce. Iar prin aceste numiri a deranjat anumite grupuri de interese din PSD. I se reproşează lui Gabriel Oprea că atunci când i-a numit pe respectivii şefi, în special pe cel de la “doi ş’un sfert”, n-a avut aprobarea lui Mircea Geoană, aşa cum cere protocolul coaliţiei de guvernare“. Asta explică Miron Mitrea cititorilor jurnalului său.

Într-un context politic instabil, Mitrea explică celor care nu prea au mai avut de-a face cu politica românească după alegerile din 30 noiembrie că de fapt, „nu Geoană a fost primul care a reacţionat violent la numirile de la MAI, ci alţii, mai mult sau mai puţin şefi în partid, care s-au grăbit să-l ameninţe pe Oprea cu decapitarea şi abia apoi să-l sune pe Geoană.“

Situaţia actuală, în opinia social-democratului, „pentru PSD este foarte grav că s-a ajuns aici“. „Când m-am luptat pentru ca partidul să intre la guvernare am crezut foarte sincer ca numai aşa putem să ne îndeplinim măcar o parte din angajamentele pe care le-am luat în faţa alegătorilor noştri. Din opoziţie, hai să fim sinceri, nu puteam să le dam decât un lung şir de scandaluri şi de lupte între noi şi Traian Băsescu. Şi toate astea într-un an extrem de dificil din punct de vedere economic.

„Acest fel de a face politică poate distruge PSD“

Mitrea îşi manifestă dezacordul vizavi de modalitatea în care la nici o lună de la instalarea noilor miniştri deja, există personaje în partid care „vor să schimbe un

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, într-o lizieră de salcâmi / Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul

News.ro acum 10 minute
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul.

Cutremur în România. Seismul a avut loc în miez de noapte

Capital acum 54 minute
A fost cutremur în România. Seismul a avut magnitudinea 3,7 și a fost localizat în judeţul Buzău, la ora locală 1:27. De la începutul lunii mai, au fost 28 de cutremure în România.

Atenționare de călătorie în Franța. Grevă a controlorilor de trafic aerian

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză că sindicatul controlorilor de trafic aerian UNSA-ICNA din Republica Franceză a lansat un apel la grevă pentr

Israelul a bombardat Fâșia Gaza și Rafah a doua zi după ce Curtea Internațională de Justiție a ordonat încetarea ofensivei

Ziare.com acum o ora
Armata israeliană a bombardat, sâmbătă, 25 mai, Fâşia Gaza, inclusiv Rafah, a doua zi după ce Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) i-a ordonat să îşi suspende operaţiunile în acest sector, în contextul în care la Paris se depun eforturi pentru a

Lloyd Austin se va întâlni cu omologul său chinez după tensiunile legate de Taiwan

News.ro acum 4 ore
Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, se va întâlni săptămâna viitoare cu omologul său chinez Dong Jun, a anunţat vineri, Pentagonul, în contextul în care Beijingul a întreprins manevre militare majore în jurul Taiwanulu Insula, a cărei suv

Prognoza meteo pentru sâmbătă, 25 mai 2024, la Constanța

Ziua Constanta acum 12 ore
Mâine, 25 mai 2024, la Constanța, temperaturile vor atinge aproximativ 19°C, cu un procentaj scăzut de precipitații de doar 0%. Umiditatea se va situa la 66%, iar vântul va sufla cu o viteză de 29 km/h. Cerul va fi predominant înnorat. În ciuda cond

Peste 300 de morţi, în urma unei alunecări de teren în Papua Noua Guinee

News.ro acum 3 ore
Peste 300 de persoane au murit după o alunecare de teren în satul Kaokalam, în nordul statului Papua Noua Guinee, a anunţat, sâmbătă, presa locală, citată de Reuters. Cotidianul Post Courier din Papua Noua Guinee l-a citat pe deputatul Aimos Akem, c

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 11 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 9 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 12 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Vremea

București
acum

21°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

21°
sâm.

16°/21°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

18°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°